Conferința Anuală Fischer International – Ediția a XIII-a

Premieră: În acest an, Conferința Anuală Fischer International este deschisă tuturor celor implicați în procesul educațional, chiar și părinților

În perioada 3-4 septembrie va avea loc cea de-a XIII-a ediție a Conferinței Anuale Fischer International, cu tema “Predarea online și învățământul la distanță”.

Evenimentul, organizat de Fischer International, în parteneriat cu Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, reunește, în fiecare an, sute de profesori de limba engleză din România, interesați de pregătirea continuă în domeniul lor de activitate. Anul acesta, deoarece sănătatea tuturor celor implicați în eveniment – organizatori, parteneri, participanți – este o prioritate pentru noi, evenimentul se va desfășura online.

Cunoscut ca un eveniment emblematic pentru educație, care se adresează profesorilor de limba engleză, precum și profesionistilor din domeniul predării și al învățării limbii engleze, anul acesta, participanții se vor bucura de o ediție specială, adaptată la noile cerințe ale sistemului educațional și la nevoile profesorilor și ale tuturor celor implicați în procesul de predare și de învățare, determinate de integrarea învățămânului online și la distanță în procesul educațional.

Ca de obicei, ne bucurăm de prezența unor nume celebre din rândul trainerilor și al autorilor internaționali, precum și de susținerea și prezența celor mai importante și prestigioase edituri internaționale precum National Geographic Learning, Cambridge University Press, Scholastic, Collins ELT, Ladybird Education, Global ELT si Hamilton House Publishers.

Pentru prima dată în istoria de 13 ani a Conferinței Anuale Fischer International, ediția de anul acesta se va adresa nu numai profesorilor de limba engleză, ci și profesorilor de alte discipline, care sunt interesați de predarea online și predarea la distanță, precum și părintilor, care sunt din ce în ce mai implicați în procesul predării și al învățării.

Sesiunile paralele de prezentări și workshop-uri sunt dedicate discuțiilor asupra celor mai noi metode, soluții și strategii în predarea online și la distanță, o temă de mare interes pentru noul an școlar.

De asemenea, vom încerca să raspundem la întrebări precum: cum îi ținem pe elevi concentrați și motivați în timpul orelor de predare la distanță?, cum le stimulăm interesul și îi determinăm să participe activ?, care este rețeta succesului atunci când pregătim o lecție online?, care sunt activitățile prin care putem dezvolta gândirea critică în cadrul lecțiilor la distanță? sau cum îi putem pregăti pe elevi online sau la distanță pentru examenele de limba engleză?.

Toate întrebările de mai sus, precum și multe altele, își vor găsi raspunsul în cadrul evenimentului online.

Viitorul educatiei este un subiect de maxima importanta, care ne priveste pe fiecare dintre noi. Afla de la Conferinta Anuala Fischer International tot ceea ce trebuie sa stii pentru a fi performant in educatie!

Pentru înscrieri, accesați link-ul de mai jos:

https://mailchi.mp/cartiengleza.ro/7u6zpqguax-349626?e=09802fcb13

ro_RO

Fii la curent cu noutățile

Fii la curent cu cele mai noi știri! Abonează-te la newsletterul nostru.

Te-ai abonat cu succes la newsletter. Îți mulțumim.