Concursul ”Parteneri în lupa împotriva COVID – 19”, proiecte în analiză

Considerând că este vitală implicarea reprezentanților societății civile în efortul de consolidare a solidarității în cadrul națiunii române, Fundația Dan Voiculescu a lansat, prin Senatul Științific, concursul de proiecte de cercetare medicală, al cărui obiectiv a fost cunoașterea noului virus SARS COV 2, precum și identificarea unor soluții pentru încetinirea răspândirii maladiei COVID-19.

Concursul a fost adresat cercetătorilor, medicilor și biologilor români, implicați în proiecte individuale de cercetare sau care dezvoltă lucrări științifice în cadrul unor institute de cercetare. Perioada deschisă apelului a fost 1 aprilie – 15 mai 2020.

Din cele câteva zeci de proiecte înscrise în concurs, doar 3 dintre ele au răspuns pe deplin criteriilor de evaluare și au intrat procesul de evaluare finală. Acestea sunt acum evaluate în cadrul Senatului Științific, de către o comisie de consultanți de specialitate, experți în epidemiologie, virusologie și medicină inovativă.

Proiectele înscrise în concurs au avut tematici variate, de la soluții de diagnostic, tratament și prevenție, până la softuri de management epidemiologic și mijloace de gestionare a răspândirii virusului. Dintre acestea doar trei proiecte au rămas în atenția juriului. Urmează să fie stabilit, în perioada următoare, dacă acestea au relevanță din punct de vedere medical și dacă vin cu un aport deosebit în cunoașterea virusului SARS COV 2.

ro_RO

Fii la curent cu noutățile

Fii la curent cu cele mai noi știri! Abonează-te la newsletterul nostru.

Te-ai abonat cu succes la newsletter. Îți mulțumim.