Concursul Aristotel – câștigători, runda I, ed. a III-a, Șc. Gimnazială Mărțișor

Concursul Aristotel este singura competiție gratuită care are ca scop încurajarea creativității și a gândirii logice în rândul elevilor din învățământul gimnazial.

LISTA CÂȘTIGĂTORILOR primei runde din cadrul celei de-a treia ediții a

Concursului Aristotel o puteți vedea AICI

O altfel de olimpiadă prin intermediul căreia, cei mici au parte de o educație non-formală. Imaginația și creativitatea elevilor sunt cele mai importante aspecte prin care aceștia se pot face remarcați într-un cadru diferit de cel școlar.

300 de elevi au participat joi, 14 noiembrie 2013, începând cu  ora 11:00 la prima rundă a concursului școlar Aristotel ediția a III-a, în cadrul Școlii Gimnaziale nr. 120 „Mărțișor”.

Elevii cu cele mai bune rezultate vor fi răsplătiți cu o tabără de vară la mare, oferită de Centrul de Proiecte și Programe Educaționale și Sportive pentru Copii și Tineret București și materiale educaționale din partea Fundației Dan Voiculescu.

Înscrierea și participarea la concurs sunt gratuite.

Proiectul este organizat de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României în parteneriat cu Inspectoratul Școlar al Municipiului București și Centrul de Proiecte și Programe Educaționale și Sportive pentru Copii și Tineret București. 

Imagini de la eveniment

[oqeygallery id=343]

Fotografii: Dan Marinescu/FDVDR

ro_RO

Fii la curent cu noutățile

Fii la curent cu cele mai noi știri! Abonează-te la newsletterul nostru.

Te-ai abonat cu succes la newsletter. Îți mulțumim.