Concursul ARISTOTEL ONLINE se prelungește până pe 30 iunie

Datorită numărului mare de elevi care doresc să susțină acest concurs, termenul pentru înscrierea la ETAPA SPECIALĂ a Concursului Național Interdisciplinar ”ARISTOTEL”, organizat de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, se prelungește până pe 30 iunie 2020. 

Concursul se va desfășura ONLINE și poate fi susținut pe platforma disponibilă în link-ul de mai jos, care te va conduce către pagina concursului:

ARISTOTEL ONLINE

Concursul Național Interdisciplinar ”ARISTOTEL” este GRATUIT și se adresează elevilor începând de la clasa pregătitoare, până la clasa a VIII-a. Este un concurs școlar interdisciplinar, de cultură generală, logică, matematică și creativitate.

Prin participarea la acest concurs, elevii își pot testa cunoștințele de cultură generală, capacitatea de a rezolva probleme de logică și matematică cu nivel ridicat de dificultate, capacitatea de concentrare, capacitatea intelectuală și creativitatea.

Elevii care vor obține cele mai bune rezultate vor primi, pe lângă diplome, cărți și materiale educaționale oferite de partenerii acestui concurs: Editura Litera, Editura Corint, Editura Ingenium, Biblioteca Metropolitană București, Centrul de Carte Străină Fischer International, Playouth România.

Concursul ”Aristotel” este înscris în Calendarul Activităților Educative Municipale organizate de Inspectoratul Școlar al Municipiului București.

Înscrierile se pot face pe toată perioada desfășurării concursului, respectiv 13 aprilie – 30 iunie 2020.

Conform regulamentului, lista câștigătorilor va fi publicată după încheierea concursului!

ro_RO

Fii la curent cu noutățile

Fii la curent cu cele mai noi știri! Abonează-te la newsletterul nostru.

Te-ai abonat cu succes la newsletter. Îți mulțumim.