Concurs de interpretare Maria Tănase

Vineri, 09 august 2013, începând cu orele 19:00, Grădina Valorilor Românești va fi gazda  Concursului de interpretare Maria Tănase, adresat copiilor și tinerilor cu vârsta cuprinsă între 5 și 18 ani.

Concursul are drept scop descoperirea copiilor cu potenţial artistic, punerea în valoare a cântecului popular autentic, în conformitate cu misiunea Fundaţiei Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României care constă în promovarea şi susţinerea valorilor, a excelenţei și a tradițiilor autentice românești.

Prestaţia concurenților va fi apreciată de un juriu de specialitate, care va urmări: calitatea interpretării, autenticitatea, ținuta scenică, frumuseţea şi autenticitatea costumului popular al interpretului.

Fiecare concurent va trebui să interpreteze o piesă pe suport negativ și un fragment dintr-o piesă, acapella, ambele din repertoriul Mariei Tănase, ”doamna cântecului românesc”. Vor intra în concurs doar piesele din repertoriul acesteia (Ex: Aseară vântul bătea, Bun îi vinul Ghiurghiuliu, Lung îi drumul Gorjului, Aseară ți-am luat basma, Dragi mi-s cântecele mele, etc).

Imagini de la eveniment 

[oqeygallery id=327]

Nu este percepută nici o taxă de înscriere în concurs.

Puteți vedea regulamentul concursului AICI

ro_RO