Clubul de Excelenţă – Crăciun la Palat

Sâmbătă, 15 decembrie 2007, ora 14.00, Clubul de Excelenţă Dan Voiculescu a organizat în Sala Mare a Palatului Naţional al Copiilor din Bucureşti, spectacolul „Crăciunul la Palat”.

Pentru a intra în atmosfera unui Crăciun de poveste, la gura sobei, lângă brăduţul împodobit cu miresme de mere coapte şi nuci, copiii talentaţi ai Clubului de Excelenţă au spus, celor prezenţi la spectacol, povestea iernii prin cântec, dans, teatru şi pictură.
Din programul artistic, al acestei seri, care promite a fi una de neuitat, vor face parte:

  • Grupul vocal „Steluţele Europei” al Clubului de Excelenţă „Dan Voiculescu”,
  • Grupa de teatru, pregătită de actorul Ovidiu Cuncea,
  • o serie de copii care au interpretat melodii solo, printre care Avarvari Andreea, Lixandru Bianca, Arlette Firan, Dinu Teodora sau Cosmina Stancu,
  • micul violinist, Raul Stănulescu, de numai 11 ani care a interpretat o arie de Strauss şi o compoziţie proprie
  • la chitară clasică, Mircea Gogoncea, premiat naţional şi internaţional,
  • Colindătorii din Maramureş, membri ai Clubului de Excelenţă Dan Voiculescu,din Baia Mare, coordonaţi de Doamna Simona Aniţaş

ro_RO

Fii la curent cu noutățile

Fii la curent cu cele mai noi știri! Abonează-te la newsletterul nostru.

Te-ai abonat cu succes la newsletter. Îți mulțumim.