FUNDAȚIA DAN VOICULESCU PENTRU DEZVOLTAREA ROMÂNIEI

Cine e regizorul american care l-a remarcat pe David Petrovici și de ce îl compară cu Mark Ruffalo (Hulk). David, în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”

Cine e regizorul american care l-a remarcat pe David Petrovici și de ce îl compară cu Mark Ruffalo (Hulk). David, în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”

Într-un masterclass ținut la Actor’s Anonymous din București, regizorul american Milton Justice l-a întâlnit pe David Petrovici, fără să știe că urmează o revelație profesională. „Când l-am văzut prima dată, am crezut că e doar un alt copil”, povestește Milton Justice. Dar, pe măsură ce atelierul avansa, ceva s-a schimbat: „Era ceva în felul lui de a lucra – atât de concentrat, serios și lipsit de clișee – încât mi-a atras atenția. Apoi am știut că e un actor cu adevărat interesant”.

Poate numele lui Milton Justice nu spune multe publicului larg din România. Dar în industria americană, e un reper solid. Regizor premiat cu Oscar (1987, Down and Out in America), laureat cu Emmy și profesor de actorie la școli de prestigiu precum Stella Adler Conservatory, Yale School of Drama sau Seoul Institute of the Arts, Justice a lucrat cu nume ca Mark Ruffalo sau Ben Affleck. Tocmai de aceea, comparația dintre David Petrovici și Ruffalo, pe care Justice o face în mod explicit, cântărește greu.

Am avut același sentiment când l-am văzut prima oară pe Mark Ruffalo într-o clasă. Am știut că are acel «ceva». La fel am simțit și cu David”, spune regizorul. Ce l-a impresionat de fapt? Răspunsul vine simplu: curajul. Într-un exercițiu conceput să elimine interpretarea banală și mecanică, David a reușit să joace o scenă absurdă, fără replici relevante, dar cu profunzime. „Ceea ce contează în actorie e ce se află în spatele cuvintelor, nu doar cuvintele în sine”, explică Justice.

Acest tip de reacție rară a unui profesionist internațional a atras și atenția Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, care l-a selectat pe David Petrovici în cadrul campaniei „100 de tineri pentru dezvoltarea României”. Este, de altfel, primul actor din istoria programului care primește această recunoaștere.

David a fost admis în 2024 la California Institute of the Arts (CalArts), una dintre cele mai competitive școli de actorie din lume, fondată de Walt Disney, locul de formare al unor regizori precum Andrew Stanton (Finding Nemo) sau Pete Docter (Inside OutUp). A primit din partea comisiei de admitere următorul mesaj: „Sunt rare ocaziile în care întâlnim un om ca tine”.

Pentru Justice, întâlnirea cu David nu a fost doar o surpriză plăcută. A fost un reminder personal despre ce înseamnă actorie autentică. „Încă sunt cinic. Predau de 35 de ani, lucrez de 50. Foarte rar mă mai surprinde ceva. David a făcut-o. Asta spune multe”.

Intrarea lui David Petrovici în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României” este, în cazul de față, confirmarea unei vocații recunoscute internațional. Iar în momentul în care un profesionist de talia lui Milton Justice spune despre un adolescent român că „este excepția, nu regula”, poate că e cazul să luăm mai în serios resursa de talent pe care o avem în fața ochilor.

Parteneri

Distribuie articolul

Articole Recente

Fii la curent cu noutățile

Fii la curent cu cele mai noi știri! Abonează-te la newsletterul nostru.

Te-ai abonat cu succes la newsletter. Îți mulțumim.