Cei mai deștepți copii ai lumii

Peste tot vedem topuri din cele mai complexe și bizare. Un top al celor mai deștepți copii ai lumii se pare că lipsea, așa că cei de la  Wealthforteens.com au realizat un astfel de top. Iată cine sunt cei care citeau de la 2 sau 3 ani, erau extrem de talentați la arte sau mergeau la facultate la o vârstă foarte fragedă.

Protv Ad

1. Wolfgang Amadeus Mozart

Unul din cei mai faimoși copii genii din toate timpurile, Mozart a învățat să cânte la pian la vârsta de 4 ani, iar între 5 și 8 ani și-a compus unele dintre cele mai cunoscute opere.

2. Akrit  Jaswal

Cu un IQ estimat la 146, Jaswal este cea mai tânără persoană admisă la o facultate de medicină din India. La 6 ani asista la operații și la 7 a început să practice.

3. Pablo Picasso

Cel mai faimos pictor din istorie, Picasso, și-a început viața ca un geniu. La 8 ani a pictat una din cunoscutele lui opere, La Picardo, iar înainte de 12 ani producea schițe ale diferitelor fotografii. În timpul adolescenței  a fost deja considerat un pictor matur, cu opere semnificative.

4. Okita Soji

La vârsta de 12 ani a învins un maestru în kenjutsu, iar la 18 ani a devenit cel mai bun luptător al acestor arte marțiale. A murit de tuberculoză la 25 de ani.

5. Gregory Smith

La 10 ani, Gregory a intrat în colegiu, iar la vârsta de 12 ani a fost nominalizat la premiul Nobel pentru Pace. A fondat și un grup de susținere a drepturilor copiilor.

6. Kim Ung-yong

Cunoscut momentan drept „cel mai deștept om viu de pe Pământ”, Kim este înregistrat în Cartea Recordurilor cu un IQ de 210, cel mai mare înregistrat oficial vreodată. La 3 ani a intrat la facultate, iar la vârsta de 7 ani a fost invitat să lucreze la NASA.

7. William James Sidis

La 18 luni putea să citească, iar la vârsta de 8 ani putea vorbi fluent latină, greacă, franceză, rusă, germană, ebraică, turcă și armenă.  La 9 ani a intrat la Harvard și la 11 ani a ținut o conferință despre matematică. S-a spus că IQ-ul lui ar fi fost între 250 si 300.  Unii l-au considerat ca fiind cel mai deștept om din lume.

8. Blaise Pascal

A fost unul dintre cei mai buni matematicieni și fizicieni ai secolului XVI. A inventat presa hidraulică și mașina de calcul.

9. H.P Lovecraft

Howard Phillips, a învățat să citească la vârsta de 2 ani, iar la 6 ani scria deja poezii complexe. A devenit unul dintre cei mai influenți autori ai filmelor horror în secolul XX. Este posibil ca Howard să fi fost așa deștept de mic, deoarece părinții lui au fost foarte bolnavi și motivația de a deveni cineva l-a împins spre literatură.

10. Maria Gaetana Agnesi

În secolul XVII a fost un filozof italian, matematician și lingvist. La 5 ani, ea putea vorbi fluent franceza și italiana, iar la 13 ani a mai adăugat greaca, ebraica, spaniola, germana, latina și încă câteva la limbile vorbite foarte bine. La vârsta de 9 ani a ținut un discurs scris chiar de ea în latină despre drepturile femeii la educație. Academicienii, martori la discursul ei, au numit un crater de pe Venus după numele ei.

Sursa: edu-news.ro, wealthforteens.com

ro_RO

Fii la curent cu noutățile

Fii la curent cu cele mai noi știri! Abonează-te la newsletterul nostru.

Te-ai abonat cu succes la newsletter. Îți mulțumim.