Astăzi a început Longevity Expo Forum Fest, un eveniment unic ce aduce laolaltă experți de top din domeniul sănătății și longevității, cu scopul de a oferi publicului cele mai recente descoperiri și soluții pentru o viață mai lungă și mai sănătoasă. Pe parcursul a două zile (22-23 octombrie), participanții vor avea ocazia să afle de la specialiști recunoscuți la nivel mondial care sunt cele mai eficiente metode de prelungire a vieții și cum pot fi implementate terapii revoluționare și suplimente inovatoare pentru a îmbunătăți calitatea vieții. În cadrul evenimentului, Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României a prezentat rezultatele proiectului de cercetare „Harta Longevității în România”, un studiu amplu care oferă o imagine detaliată asupra zonelor din țară unde speranța de viață este semnificativ mai mare și a factorilor ce contribuie la acest fenomen.
Printre invitații de renume se numără și Prof. Dr. Andreea Maier, o personalitate de excepție în domeniul longevității și îmbătrânirii sănătoase. Cu o carieră vastă și impresionantă, Prof. Maier este director al Centrului de Longevitate Sănătoasă din cadrul Universității Naționale din Singapore și profesor de medicină a îmbătrânirii. De asemenea, predă gerontologie la una dintre cele mai respectate instituții din Amsterdam și ocupă funcții de conducere la Spitalul Royal din Melbourne, precum și în cadrul Healthy Longevity Medicine Society, prima asociație dedicată medicinei longevității la nivel global.
În cadrul evenimentului, Prof. Maier a subliniat importanța prevenției și a îngrijirii personalizate pentru o îmbătrânire sănătoasă:
„Longevitatea nu este doar o chestiune de genetică, ci de alegeri informate. Avem la dispoziție tehnologii și intervenții care pot influența semnificativ durata și calitatea vieții noastre. Printr-o combinație de nutriție optimizată, exerciții fizice adecvate și tratamente inovatoare, putem trăi mai mult și mai bine.”
Maier a făcut referire și la modelul de sănătate din Singapore, unde locuiește și activează.
„În Singapore, am creat Gluer 3.0, un sistem în care nu doar că proiectăm locurile în care trăim, dar și aducem componenta medicală mai aproape de societate pentru a avea cât mai mulți oameni care trăiesc sănătos până la 100 de ani sau mai mult,” a explicat specialista.
Longevity Expo Forum Fest continuă și mâine, 23 octombrie, oferind publicului șansa de a explora cele mai recente inovații în domeniul sănătății și longevității, alături de sesiuni interactive. Vizitatorii sunt invitați să participe la „Tombola Longevității”, unde pot câștiga două premii speciale, constând în resurse inovatoare pentru o viață mai lungă și mai sănătoasă.
Longevity Expo Forum Fest are loc la Club Kong Herăstrău, în perioada 22-23 octombrie, între orele 9:00 și 18:00. Acest forum reprezintă o platformă unică de dialog și schimb de idei între experți în domeniul sănătății și publicul larg, reunind cele mai noi tehnologii, cercetări și soluții dedicate unei vieți mai lungi și mai sănătoase.