Ce trebuie să faci pentru a avea note mai mari

Notele mari pot fi contagioase! Elevii înconjuraţi de prieteni care au note mai mari tind să obţină şi ei note mai mari în următorul an, sugerează un nou studiu.

„Cu cât prietenii tăi sunt mai inteligenţă, cu atât ai mai multe şanse de a deveni mai inteligent mâine”, a declarat coautorul studiului Hiroko Sayama, de le Universitatea din New York.

Sayama a participat la un program numit NetSci, prin care elevii de la liceul Maine-Endwell, din Endwell, N.Y., aveau posibilitatea de a-i vizita laboratorul. În una din vizite, elevii au venit cu idea de a observa modul în care reţelele sociale afectează notele obţinute la şcoală.

Astfel, 160 de copii de liceu au fost rugaţi să completeze un chestionar în care trebuiau să noteze numele celor mai buni prieteni, a cunoştinţelor şi a rudelor. Ulterior, elevii-cercetători au obţinut o listă cu performanţele obţinute de fiecare participant la studiu pe perioada liceului.

În general, elevii ai căror prieteni luau note mari, aveau tendinţa de a-ţi îmbunătăţi situaţia şcolară de la an la an. Efectul a fost modest: un elev care din punct de vedere al performanţelor se clasa pe locul 100 din 160 şi care avea prieteni ce, în medie, de clasau pe locul 50,  experimenta o creştere de 10-15 locuri pe parcursul liceului.

De asemenea, elevii care îşi petreceau timpul cu prieteni ce aveau rezultate proaste la învăţătură, au înregistrat un declin al notelor pe perioada liceului.

Cu toate acestea, Sayama a subliniat că elevii cu cele mai bune note din clasă nu obţineau rezultate mai mici chiar dacă, inevitabil, aveau prieteni cu note mai slabe decât ale lor.

Sursa: realitatea.net

ro_RO