Bursierii Fundaţiei Dan Voiculescu premiaţi la Inventika2011

Ionuţ Budişteanu, un informatician specializat încă de la 11 ani în software şi algoritmi, este câştigătorul marelui premiu la cea de-a doua editie a salonului de inventii INVENTIKa pentru Tineri 2011. Lucrarea premiată se numeşte “Brain Computer Interface” şi reprezintă un soft care controlează calculatorul cu ajutorul gândirii.

Pentru aceeaşi lucrare, Ionuţ a primit încă două premii speciale: unul din partea Juriului Internaţional care a evaluat toate invenţiile prezente în acest an la Inventika 2011 şi unul din partea Asociaţiei Române pentru transfer tehnologic şi inovare.

La salonul de invenţii pentru tineri, tânărul informatician a prezentat trei lucrări.

“BrainPort – human computer interface”  este un alt program prezentat la salonul de invenţii, care ar putea ajuta persoanele cu deficienţe de vedere să se deplaseze cu ajutorul calculatorului. Pentru acest soft, Ionuţ a obţinut premiul I la categoria studii liceale.

În total, la ediţia din acest, bursierul Fundaţiei Dan Voiculescu a câştigat nu mai puţin de patru premii!

Printre tinerii inventatori premiaţi la INVENTIKa pentru Tineri 2011 s-au mai aflat şi Alberto Manca (17 ani), membru al echipei condusă de Ana Dumitru, autori ai invenţiei ”Wise Enterprise ” şi Cornel Amariei (17 ani), cu lucrarea “Magnetron”, ambii bursieri ai Fundaţiei Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României.

ro_RO