Ilan Laufer la Bucharest Summer University 2017

Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, Ilan Laufer a participat miercuri, 16 august 2017, în cadrul evenimentului multietnic Global Village. Manifestarea s-a desfășurat cu sprijinul partenerului educațional, Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, în Grădina Valorilor Românești, ca parte a programului Școlii Internaționale de Vară Bucharest Summer University 2017.

„Trebuie să te gândești care este potențialul ca produsul sau serviciul propus de tine, ca antreprenor, să devină global. Atunci ai o șansă mult mai mare de a reuși. Încurajez antreprenorii să încerce să aibă o viziune globală!” (Ilan Laufer, Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat).

Tema-cadru de anul acesta a Bucharest Summer University este Globalisation through Business and Management: Becoming and Agent of Change.

Având o experiență bogată în domeniul afacerilor, al antreprenoriatului și în diferite structuri de conducere, Ministrul Ilan Laufer a fost entuziasmat să abordeze, alături de participanți, tema vastă a mediului de afaceri în contextul globalizării. Ministrul a interacționat cu cei 50 de studenți din 17 țări, care s-au adunat în Grădina Valorilor, și a răspuns detaliat numeroaselor întrebări venite din partea acestora. Ministrul le-a vorbit studenților despre provocările actuale din sectorul business și despre importanța noutăților și a ideilor inovatoare și dinamice, adaptate timpurilor noastre și schimbărilor fulminante din societate. Ilan Laufer și-a însoțit discursul de exemple de situații întâmpinate pe parcursul propriei cariere, alături de soluții de succes pe care le-a abordat, în experiența sa.

Cea de-a 13-a ediție a Școlii Internaționale de Vară Bucharest Summer University se desfășoară în perioada 13-27 august 2017. Evenimentul interetnic atrage atenția asupra celor mai importante aspecte și probleme din domeniul economiei, promovând valorile comune ale țărilor reprezentate, la nivel academic.

Școala internațională de vară Bucharest Summer University este un proiect organizat de Academia de Studii Economice București, prin intermediul Senatului Studenților.

Partenerul educațional al Școlii de Vară este Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României.

 ***

Peste 50 de studenți internaționali, alături de reprezentanți din mediul academic și de afaceri se vor reuni la București, în perioada 13-27 august 2017, cu prilejul celei de-a 13-a ediții a Școlii Internaționale de Vară Bucharest Summer University. Aceștia vor lua parte la două săptămâni intense de dezbatere, multiculturalism și interactivitate. Evenimentul se axează pe aspecte și probleme de ordin economic și din domenii conexe, având ca obiectiv principal promovarea valorilor comune.  

Anul acesta, tema în jurul căruia se vor purta dezbaterile, în cadrul Bucharest Summer University, va fi „Globalisation through Business and Management: Becoming an Agent of Change”. Aceasta promovează schimbul de idei și de perspective pe tema globalizării, în relație cu domeniul managementului, la nivelul Uniunii Europene. Experiența Bucharest Summer University reprezintă o alternativă educativă benefică pentru participanți, într-un context multietnic.

Complexitatea temei-cadru a ediției din acest an de Bucharest Summer University va fi asigurată prin participarea unor lectori din țară și din străinătate, cu o bogată expertiză în mediul academic, de afaceri și management:

  • Dr. Persefoni Tsaliki – Specialist in Economie Politică și profesor asociat în cadrul Departamentului de Economie  al Universității Aristotel, Salonic (Grecia);
  • Dr. Lefteris Tsoulfidis – Specialist in Istoria Gândirii Economice și profesor în cadrul Departamentului de Economie al Universității Macedonia, Salonic (Grecia);
  • Dr. Erkan Erdemir – Președinte al Departamentului de Antreprenoriat – Universitatea Sehir, Istanbul (Turcia);
  • Valentin Lazea – Economist șef al Băncii Naționale a României;
  • Florin Jianu – Președinte al Consiliului Național al Intreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România, singura organizație reprezentantivă pentru IMM-uri, la nivel național;
  • Adela Jensen – Director executiv Resurse Umane, BRD Groupe Société Générale;
  • Cătălin Teodor Dogaru – Region Mentor Project Management Institute, Senior Consultant @TSP;
  • Maria Tudor Tănase – Fondator Creative&Bright;
  • Gabriel Crețu – Director General Adwisers Financial IFN S.A.;
  • Paul Soare –  Operations Manager Genpact.

Școala Internațională de Vară Bucharest Summer University are ca partener educațional, pentru al optulea an consecutiv, Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României. 

ro_RO

Fii la curent cu noutățile

Fii la curent cu cele mai noi știri! Abonează-te la newsletterul nostru.

Te-ai abonat cu succes la newsletter. Îți mulțumim.