Duminică, 1 iunie, Fundația Dan Voiculescu împreună cu Editura Litera a organizat expoziția de pictură cu tema „Ilustrație de carte”, care a reunit lucrări ale copiilor care au participat, de-a lungul timpului, la atelierele de pictură organizate în cadrul Clubului de Excelență al Fundației Dan Voiculescu.

Expoziția a putut fi vizitată la standul Editurii Litera de la târgul de carte Bookfest, organizat în perioadă 29 mai – 1 iunie.

Cu ocazia zilei de 1 iunie, Fundația Dan Voiculescu a pregătit un atelier de face painting cu tema „Personaje de poveste”, pentru copiii veniți în vizită la Târgul de carte. De asemenea, în cadrul campaniei Bookselfie lansată de Editura Litera, cei prezenți la standul Litera au avut posibilitatea să fie fotografiați de elevii participanți la cursul de artă fotografică organizat tot în cadrul Clubului de Excelență, pentru a-și posta fotografia pe diverse siteuri de socializare și a fi premiați cu cărți din colecția Editurii Litera.  

Imagini de la eveniment:

[oqeygallery id=428]

Fotografii Dan Marinescu/FDVDR

ro_RO

Fii la curent cu noutățile

Fii la curent cu cele mai noi știri! Abonează-te la newsletterul nostru.

Te-ai abonat cu succes la newsletter. Îți mulțumim.