BAC supravegheat şi arhivat pe computer

În viitorul apropiat, concursurile se vor da în centre speciale de examinare, cu monitorizare internă şi externă, iar datele vor fi stocate pe harduri speciale. S-a ajuns aici pentru că elevii nu se mai pot dezvăţa de copiat, iar profesorii persistă în a-i sprijini pe elevi să fraudeze examenele.

Aproape trei milioane de euro s-au investit în sistemele de supraveghere pentru examenul de bacalaureat şi testele naţionale. Poliţiştii asigură paza centrelor de examen, iar la intrarea în sălile de concurs elevii vor fi obligaţi să îşi lase la uşă manualele, dicţionarele, notiţele, telefoanele mobile sau alte instrumente care i-ar putea ajuta la rezolvarea subiectelor. Mai mult, profesorii care vor încerca să-i ajute pe elevi să promoveze examenul de bacalaureat de anul acesta ar putea fi acuzaţi de „abuz în serviciu”şi excluşi din învăţământ, a precizat ministrul interimar al Educaţiei, Liviu Marian Pop. Un sondaj realizat pe internet a arătat că 12% din profesori s-au implicat anul trecut şi i-au ajutat pe elevi în rezolvarea subiectelor de la bacalaureat.

Ca să nu mai existe nici un fel de probleme legate de acest examen, ministrul interimar al Educaţiei a invitat inclusiv ONG-urile să se implice în monitorizare. „ONG-urile se pot implica în supravegherea bacalaureatului, dacă doresc. Rugămintea noastră este totuşi să o facă discret, fără a intra în forţă în şcoli şi fără a perturba examenul. Nu ne dorim să fie o vânzoleală continuă cu oameni care intră şi ies pe uşă. Şi aşa prezenţa camerelor video este destul de stresantă”, a declarat ieri ministrul Educaţiei. Pe 22 iunie, bacalaureatul continuă cu examinarea elevilor la competenţele digitale, iar începând cu 2 iulie se vor desfăşura probele scrise, considerate de altfel şi cel mai greu de promovat.

Centre speciale de examinare, în viitor

Spre acest sistem se va tinde şi în România în viitor, potrivit actualului ministru al Educaţiei. „Vom investi în 50 de centre de examinare, unde vom avea monitorizare externă şi internă, va exista conectare la internet. Toată supravegherea va fi arhivată pe un hard extern”, susţine ministrul. Investiţia într-un astfel de centru se ridică undeva la 7.000-8.000 de euro.

Sursa: romanialibera.ro

ro_RO

Fii la curent cu noutățile

Fii la curent cu cele mai noi știri! Abonează-te la newsletterul nostru.

Te-ai abonat cu succes la newsletter. Îți mulțumim.