S-au încheiat înscrierile în programul de burse

Pe 1 martie 2012 s-au încheiat înscrierile in programul de burse, din acest an, al Fundaţiei Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României.

După aceasta dată, Consiliul Director al Fundaţiei va evalua fiecare aplicaţie şi va anunţa, la inceputul lunii aprilie, lista bursierilor. Ca in fiecare an, inscrierile pentru burse primite după data de 1 martie 2012 vor fi analizate pentru următoarea runda de burse din anul 2013.

În fiecare an, în perioada 1 februarie-1 martie, copiii și tinerii olimpici, premiați sau care au obținut performanțe în diferite domenii de activitate se pot înscrie pentru o bursă oferită de Fundaţia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României în cadrul programului „Burse de studiu”. Programul de burse se adresează tinerilor care şi-au demonstrat talentul, creativitatea, abilitățile și inteligența în diferite domenii precum cercetarea, inventica şi inovaţia.

Conform regulamentului, bursele au ca scop susţinerea excelenţei și a performanțelor copiilor și tinerilor. Astfel, fondurile provenite din aceste burse sunt destinate pregătirii de specialitate, participării la concursurile de profil relevante, achizitionării de materiale sau obiecte specifice, dezvoltării aptitudinilor și continuării activităţii de cercetare. 

Acordarea burselor se face pe categorii de vârstă, în funcţie de rezultatele pe care fiecare candidat le-a obținut până în prezent, în domeniul său de performanţă.

Cei care obțin calitatea de bursieri sunt incluși în Clubul de Excelență al Fundației Dan Voiculescu și beneficiază, în plus, și de un program permanent de consiliere, suport și dezvoltare a talentului și rezultatelor.

În funcţie de vârsta aplicanţilor, Fundaţia Dan Voiculescu acordă patru tipuri de burse:

Bursa Junior – pentru cei cu vârste cuprinse între 10 şi 18 ani,

Bursă de Excelenţă – pentru tinerii între 18 şi 25 ani,

Bursă Masterală – pentru 22-35 ani şi

Bursa Doctorală.

În acordarea ultimelor două tipuri de burse, este esențial criteriul utilității sociale, în sensul în care sunt prioritare studiile referitoare la domenii de interes și/sau profesiuni pentru dezvoltarea României.

De asemenea, situația materială a candidaților poate reprezenta un criteriu de departajare.

Regulament Burse de studiu pdf

Regulament Burse de studiu doc

Programul de burse de studiu este derulat anual de Fundatia Dan Voiculescu din 1990 și are rolul de a încuraja dezvoltarea talentului copiilor si tinerilor și de a stimula și susține creșterea performanțelor acestora.

ro_RO