Atelierele Mosului, intre 3 si 6 decembrie la Kidex

Pentru toti copiii talentați, Fundaţia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României va organiza la Kidex, între 3 și 6 decembrie 2009, un program special, alcătuit din ateliere de creație, concursuri și momente artistice.

Partener tradițional al târgului pentru copii și părinți Kidex, Fundaţia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, prin intermediul Clubului de Excelență va oferi și în această iarnă posibilitatea celor mici de a-și descoperi sau dezvolta talentul.

Astfel, la ATELIERELE MOȘULUI, copiii cu vârsta cuprinsă între 5 și 15 ani vor învăța cum să-și confecționeze propriile decorațiuni pentru sărbătorile de iarnă. Iar în ultima zi a târgului cele mai reușite creații vor fi premiate.

În așteptarea lui Moș Nicolae, în ajun, printre spiriduşi, reni, săniuţe cu clopoţei, oameni de zăpadă, personaje de basm, jocuri, jucării, şi un munte de acadele colorate, copiii sunt așteptați și la CONCURSUL DE PICTURĂ CU TEMA “GHETUȚA LUI MOȘ NICOLAE”.

Tot în cadrul KIDEX, membrii Clubului de Excelență Dan Voiculescu au pregătit pentru vizitatori momente artistice, susținute de grupul vocal “Steluțele Europei”. Spectacolele se vor desfasura pe scena amplasată în pavilionul 17.

Târgul este deschis de joi până sâmbătă între orele 10:00 – 19:00, şi duminică între 10:00 – 18:00. Mai multe informaţii şi premii pe www.kidex.ro si pe www.fudv.ro.

ro_RO