Astăzi începe INOVALIMENT, primul Târg de Invenții și Inovații în domeniul alimentar din România

Astăzi începe INOVALIMENT primul târg din România, dedicat exclusiv cercetării alimentare. Timp de 5 zile vor avea loc prezentările lucrărilor științifice, susținute de cei peste 45 de cercetători și specialiști care s-au înscris la eveniment.

De asemenea, vor avea loc o serie de conferințe tematice de înaltă valoare știintifică, susținute de specialiști din România, dar și din afara țării. Importanța acestor conferințe nu se rezumă doar la informațiile noi, propuse de guest speakerii evenimentului. Concepte aparent banale, obișnuite, precum nutriția, sănătatea sau gastronomia sunt abordate ca știinte ale viitorului.

În cadrul conferințelor Inovaliment vor fi abordate, de asemenea, nutrigenetica și medicina personalizată, științe noi, apărute în urma progresului făcut în domeniul medicinei, generat de secvențierea ADN-ului și cunoașterea genomului uman. Suntem practic în faza în care individul poate avea un rol participativ, în sensul în care poate decide ce trebuie să mănânce, pentru a preveni anumite boli și a crește calitatea vieții.

Conferințele pe aceste teme vor fi susținute de Dr. Mihai Niculescu, genetician, fondator al Institutului Advanced NutriGenomics LLC SUA și Dr. Marius Geantă, fondator al Centrului pentru Medicină Inovativă, Co-Președinte al Școlii Europene de Medicină Personalizată.

O altă teamă abordată în cadrul INOVALIMENT este gastronomia, care dezvăluie o nouă față inovatoare a bucătăriei. Practic folosim aceleași ingrediente, dar, cunoscând structua chimică și procesele de pregătire inovative, care schimbă complet textura și forma alimentelor, patrând intacte gustul și calitățile nutriționale, vom putea beneficia de efecte benefice asupra sănătății și longevității. Conferința pe această temă va fi susținută de Prof. Dr. Dan Vodnar, Prorector USAMV Cluj.

Tot în cadrul conferințelor INOVALIMENT, o altă temă abordată este legată de tehnologiile inovative de obținere a alimentelor, de păstrare/conservare și modul de preparare. Vorbim aici despre rolul alimentelor funcționale, având ca speaker pe Nicoleta Stanciuc, Prodecan al Facultății de Știinta și Ingineria Alimentelor de la Universitatea ”Dunărea de Jos” din Galați.

De asemenea, sustenabilitatea alimentelor este o directivă de cercetare, deoarece alimentele trebuie să țină cont de obiective durabile și de conservarea mediului. O conferință pe această temă va fi susținută de Consilierul de Stat și Coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă din Guvernul României, László Borbély.

Scopul târgului este acela de a susține și promova cercetarea științifică, tendințele, noutățile și inovațiile din domeniul alimentar, precum și conectarea mediului academic cu mediul de business, pentru facilitarea transferului tehnologic.

INOVALIMENT va avea loc online, pe site-ul www.inovaliment.ro, în perioada 23-27 noiembrie, și este organizat de Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, în parteneriat cu Forumul Investitorilor Români și Facultatea de Știința și Ingineria Alimentelor, din cadrul Universității Dunărea de Jos din Galați.

Înscrierea la conferințele INOVALIMENT se face prin completarea unui formular, pe site-ul www.fundatiadanvoiculescu.ro. Participarea este GRATUITĂ!

 

ro_RO