APEL DE PROIECTE pentru susținerea cercetătorilor români – ÎNSCRIERI

APEL DE PROIECTE pentru susținerea cercetătorilor români

Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României  lansează un apel de proiecte de cercetare științifică fundamentală și aplicată, adresat cercetătorilor din România, pentru a veni în întâmpianare nevoilor acestora, în vederea susținerii activității de cercetare a comunității științifice din România.

Apelul este deschis cercetătorilor din toate domeniile de activitate, implicați în proiecte individuale de cercetare științifică sau în cadrul unor institute și centre de cercetare și dezvoltare.

Aplicațiile trebuie să conțină obiectul lucrării științifice, stadiul în care se află cercetarea și o propunere de colaborare.

Acțiunea are ca scop stabilirea structurii bugetului alocat proiectelor de cercetare din cadrul Senatului Științific, pentru  anul 2022, în vederea susținerii cercetării românești.

Perioada deschisă pentru apel este 10 noiembrie – 31 decembrie 2021.

Acest nou proiect al Senatului Științific este demersul cu care ne simțim datori să contribuim la dezvoltarea României, prin susținerea și promovarea cercetătorilor și inventatorilor români.

Aplicațiile vor fi trimite pe adresa: [email protected]

 

ro_RO

Fii la curent cu noutățile

Fii la curent cu cele mai noi știri! Abonează-te la newsletterul nostru.

Te-ai abonat cu succes la newsletter. Îți mulțumim.