Data: 28 aprilie 2012
Intervalul orar: 11.00 – 13.00
Locație: librăria Diverta CC Omnia de pe bd. Republicii nr.15 et.2 din Ploiesti
Descriere:
Ploiestiul este urmatoarea localitate în care talentul și potențialul copiilor pot fi descoperite sau confirmate în cadrul programului național de evaluare și consiliere psihologică şi aptitudinală pentru copii și tineri, AmadeusIQ derulat de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României cu sprijinul Diverta.
Programul AmadeusIQ are ca scop descoperirea aptitudinilor native la copii – talentul, nivelul inteligenţei emoţionale, abilităţile, resursele de care dispun şi cele pe care are nevoie să le acumuleze, antreneze şi să le dezvolte. Astfel, cu ajutorul psihologilor şi al personalului specializat, fiecare copil își poate cunoaste potentialul, propriile limite si chiar abilitatile cu care a fost inzestrat.
Copiii din întreaga țară se pot inscrie si participa la evaluările AmadeusIQ deoarece acestea se desfășoară în reţeaua națională de librării Diverta. În prealabil, este necesară înscrierea pe www.fundatiadanvoiculescu.ro.
Craiova și Constanța sunt următoarele orașe în care au fost programate evaluări. Programul detaliat al întâlnirilor poate fi consultat și pe www.fundatiadanvoiculescu.ro.
Imagini de la eveniment:
[oqeygallery id=191]
Fotografii Dan Marinescu/FDVDR