program naţional de evaluare și consiliere psihologică şi aptitudinală pentru copii și tineri

Copilul tău are un talent special? Cum ştii care este nivelul lui de inteligenţă emoţională? Toţi părinţii doresc să aibă un copil talentat care să exceleze într-un domeniu sau altul, dar este dificil pentru ei să descopere, la timp şi corect, care este talentul respectiv.

Indiferent de vârstă, cunoaşterea propriului potenţial te ajută,  în primul rând, să-ţi atingi limitele şi, în funcţie de nevoie şi de interes, să-ţi dezvolţi abilităţile native. Fiecare persoană are însă un ritm de dezvoltare propriu şi de achiziţionare a abilităţilor particulare.

La copii, înclinaţiile pentru un anumit domeniu de activitate se manifestă devreme şi se exprimă prin usurința, rapiditatea, calitatea şi originalitatea execuţiei produselor în respectiva activitate, fără o pregătire specială sau exerciţiu îndelungat. Însă aceste achiziţii se pot pierde repede dacă nu sunt descoperite şi antrenate constant.

Singularitatea talentului, fără dezvoltarea inteligenţei emoţionale, îi face pe aceşti copii deosebit de vulnerabili şi necesită, în consecinţă, pentru dezvoltarea armonioasă, un comportament adaptat atât al părinţilor, cât şi al profesorilor.

În acest scop, a fost conceput programul AmadeusIQ în cadrul căruia, cu ajutorul psihologilor şi a personalului specializat, este conturat un profil cât mai fidel al fiecărui copil care relevă:

  • aptitudinile native – talentul
  • nivelul inteligenţei emoţionale
  • abilităţile
  • resursele de care dispune şi cele pe care are nevoie să le acumuleze, antreneze şi să le dezvolte.

Programul AmadeusIQ  este naţional şi se desfăşoară cu sprijinul Diverta, în reţeaua acesteia de librării din întreaga ţară.

La evaluări pot participa copii cu vârste cuprinse între 10 şi 18 ani, care în prealabil s-au înscris în program. Pot fi copii care:

  • excelează deja într-un domeniu şi doresc o confirmare că se află pe drumul cel bun
  • doresc să-şi descopere talentul
  • sau au nevoie de consiliere pentru dezvoltarea abilităţilor şi a talentului.

Înscrierea se face online, prin completarea unui formular disponibil AICI. Lista celor înscrişi va putea fi consultată AICI  (actualizarea acesteia va fi făcută săptămânal).

Ulterior, în fiecare lună vor fi programate întâlniri în diferite localităţi din ţară, găzduite de librăriile din reţeaua Diverta.

Calendarul deplasărilor:

  1. Piteşti – 22 februarie
  2. Sibiu – 24 martie
  3. Ploieşti – 28 aprilie
  4. Craiova – 26 mai, in intervalul orar 12.00 – 14.00 in magazinul Diverta str. Unirii parter CC Mercur
  5. Constanţa – iunie

ro_RO