Alexandra Șipoș vocea de aur de la Mamaia

A ridicat în picioare o sală întreagă și a cucerit cu vocea sa atât publicul cât și juriul Festivalului național de muzică ușoară Mamaia 2012. Încă de la prima sa apariție pe scena festivalului, Alexandra Cristina Șipoș a primit ropote de aplauze.

Deși a fost cea mai tânără concurentă, având doar 16 ani, Alexandra a reușit să pătrundă în sufletele celor prezenți, prin sensibilitatea cu care a transmis mesajul piesei ”Prin ochii tăi pot visa”, M:Cristian Faur, T: Dana Dorian.

Calitățile sale vocale au fost apreciate de membrii juriului, personalități marcante ale lumii muzicale, precum: Mădălin Voicu (președinte juriu), Corina Chiriac, Adrian Romcescu, Titus Andrei, Berti Barbera, ș.a.

Talentul cu care a fost înzestrată și orele de pregătire au reprezentat cheia succesului tinerei interprete pe marea scenă a festivalului. Aceasta a obținut două mari premii: Premiul I la secțiunea interpretare și Premiul Presei.

Festivalul național de muzică ușoară Mamaia a avut loc în perioada 23-26 august 2012. Concurenții ajunși în finală au demonstrat juriului, atât în etapa de preselecție cât și în prima seară de concurs,că merită să ajungă cât mai sus pe podium. Din cei 16 concurenți selectați în etapa de preselecție, au mers în finală doar 8, printre care și Alexandra. Cele două premii, Premiul I la secțiunea interpretare și Premiul Presei, sunt unele dintre cele mai importante realizări de până acum ale tinerei interprete.

Alexandra Cristina Șipos este câștigătoarea a peste 70 de premii în domeniul muzical.

Din anul 2008, Alexandra participă la cursurile de muzică organizate de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României.

ro_RO

Fii la curent cu noutățile

Fii la curent cu cele mai noi știri! Abonează-te la newsletterul nostru.

Te-ai abonat cu succes la newsletter. Îți mulțumim.