Mai sunt doar câteva zile în care copiii şi tinerii cu talent în diferite domenii de activitate, cu vârsta cuprinsă între 10 şi 18 ani se mai pot înscrie la cursurile de informatică, limba engleză, şah, arte vizuale, muzică, fotografie şi scriere creativă, organizate de Fundaţia Dan Voiculescu. Cursurile se vor desfăşura săptămânal, în perioada octombrie 2011-iunie 2012 şi sunt gratuite.
21 septembrie 2011 este data limită până la care copiii cu vocaţie şi talent se pot înscrie pentru programul de cursuri, organizat pentru al cincilea an consecutiv de Fundaţia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României. În total, din 2007, peste 1.500 de copii au beneficiat de acest program.
Pentru a-i susţine în dezvoltarea talentului lor, Fundaţia Dan Voiculescu organizează anual cursuri gratuite pentru copiii cu aptitudini şi rezultate deosebite.
Pe parcursul următorului an educaţional, ei vor participa la cursuri de informatică, limba engleză, şah, arte vizuale (pictură, modelaj), muzică, artă fotografică, scriere creativă şi se vor pregăti sub îndrumarea şi coordonarea unor specialişti şi profesori.
În plus, participantii la cursuri au posibilitatea de a-şi completa şi dezvolta aptitudinile şi prin intermediul diferitelor activităţi cultural-educative, ce includ vizite la muzee, expoziţii, workshopuri şi seminarii de specialitate.
Copiii care frecventează cursurile au acces şi beneficiază de materiale educaţionale, albume, enciclopedii în domeniile lor de interes. Astfel, prin programele personalizate de pregătire, ei sunt încurajaţi să-şi dezvolte abilităţile şi să-şi atingă maximul de potenţial.
Pe lângă o pregătire de specialitate, cursanţii sunt incluşi într-un program de consiliere psihologică, de dezvoltare a inteligenţei emoţionale care are rolul de a-i ajuta să se cunoască mai bine şi să se dezvolte conform aspiraţiilor şi aptitudinilor personale.
Pentru a lua parte la aceaste cursuri, începând cu data de 22 septembrie, copiii şi tinerii vor participa la evaluări ale nivelului de cunoştinţe şi la testări psihologice şi aptitudinale. Înscrierile la cursuri se pot face pe pagina web a fundatiei. Cursurile din acest an vor începe pe data de 3 octombrie 2011.
Sursa: adevarul