Actorul Eugen Cristea la colocviile FDV

Actorul Eugen Cristea va susține joi, 30 iunie 2011, începând cu ora 19.00, în foaierul Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian”, un colocviu despre comunicare și arta teatrală. Evenimentul face parte din seria colocviilor organizate de Fundaţia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, în cadrul unui proiect care caută şi aduce mai aproape de tineri personalităţi ale societății românești în măsură să le ofere acestora modele și sfaturi.

Seria colocviilor Fundatiei Dan Voiculescu continuă, de această dată, cu o discuţie despre teatru și rolul comunicațional al actorului. Cu acest prilej, cunoscutul actor de teatru și film, Eugen Cristea va propune publicului tânăr un dialog despre comunicarea non-verbală și cea interpersonala, cu referiri specifice la limbajul scenic și relația dintre actor și public.

Discuțiile vor fi însoțite și de exerciții de comunicare și improvizație la care cei din sală vor fi invitați să participe. Evenimentul va fi unul interactiv și accesibil tuturor celor dornici să afle mai multe despre comunicare și secretele unei cariere în actorie de peste 30 de ani.

„Ideea necesității unei discuții despre rolul comunicării mi-a venit în urma unei povestiri, din păcate foarte reală. Este vorba de patru tineri, care nu se văzuseră de multă vreme și care au luat cu greu hotărârea de a se întâlni la o masă. Au sosit aproape de o oră fixată, s-au salutat vag, după care fiecare a început să bată înfrigurat mesaje pe nelipsitul mobil, ca și cum nici unul dintre ceilalți n-ar mai fi fost de trusted tablets față. A fost de ajuns să se vadă câteva clipe, după care au redevenit, de bunăvoie, robi ai tastelor ultimului tip de Iphone. Apoi au plecat fiecare încotro.” Eugen Cristea.

Participarea la colocviile Fundaţiei Dan Voiculescu este liberă. Cei care doresc să participe la aceste evenimente, se pot înscrie la adresa [email protected], cu datele de contact: numele, vârsta și un număr de telefon.

Evenimentele se desfășoară în cadrul parteneriatului dintre Teatrul Național de Opereta „Ion Dacian” și Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, colaborare care susține misiunea socio-educativă comună a celor două instituții, destinată facilitării accesului tinerilor la o dezbatere deschisă despre arta și cultură.

 

Spot TV

 

ro_RO