A început tabăra de diversitate și multiculturalitate

A început tabăra de diversitate și multiculturalitate

În urma unui acord de parteneriat, încheiat cu AIESEC România, 3 tineri voluntari, care provin din Turcia, vor desfășura, timp de o lună, un stagiu de practică la Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României.

Unul dintre proiectele FDVDR în care aceștia sunt implicați este Tabăra de diversitate și multiculturalitate, desfășurată în perioada 4-29 iulie, la care s-au înscris peste 150 de copii și tineri din întreaga țară, cu vârsta cuprinsă între 10 și 18 ani.

Workshopurile vor pune accent pe promovarea toleranței între culturi, la nivel local, regional și global și vor avea, ca subiect principal, calitatea educației, unul dintre obiectivele de dezvoltare durabilă ale ONU, până în 2030.

Agenda 2030 pentru Dezvoltare Durabilă, adoptată de toate statele membre ale Națiunilor Unite, în 2015, oferă un plan comun pentru pace și prosperitate, pentru oameni și planetă, acum și în viitor. În centrul său se află cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă (ODD), care reprezintă un apel urgent la acțiune din partea tuturor țărilor – dezvoltate și în curs de dezvoltare – într-un parteneriat global. Ei recunosc că eliminarea sărăciei și a altor privațiuni trebuie să meargă mână în mână cu strategii care îmbunătățesc sănătatea și educația, reduc inegalitatea și stimulează creșterea economică – toate în același timp abordând schimbările climatice și lucrând pentru a ne conserva oceanele și pădurile.

AIESEC România este o organizație studențească internațională, prezentă în 110 țări, formată din studenți și absolvenți de studii superioare, care au posibilitatea de a dezvolta abilități de conducere, management, lucru în echipă și experiență internațională.

Cei 3 voluntari care susțin aceste workshopuri sunt:

Arda Idris Buberci – este din Turcia și a lucrat cu copii în trecut, ca profesor de engleză și germană.

Duru Arin Cakir – este din Turcia, ea este membră AIESEC în Turcia și a lucrat atât cu copii cât și cu ONG-uri de-a lungul activității ei.

Alperen Karpuz – este din Turcia, orașul Izmir. Este student la Universitatea Dokuz Eylul, Facultatea de Inginerie Maritimă, a realizat diverse activități de voluntariat, iar în timpul liber este instructor de tenis pentru copii.

 

ro_RO