A început construcția telescopului prin care vom putea vedea marginea Universului

GMTO Corporation a început construcţia telescopului Gigant Magellan prin care vom putea măsura marginea Universului, la Observatorul Las Campanas din Chile. Telescopul va da ocazia omenirii să „privească” direct cum s-au format stelele după Big Bang şi va furniza informaţii despre natura materiei negre.

Gigant Magellan va avea un diametru de 24 de metri și un program de computer avansat, pentru a corecta distorsionările provocate de atmosfera pământului, care îl va face de de 10 ori mai precis decât telescopul Hubble. Specialiștii au GMTO au anunțat că în 2024 telescopul va fi funcțional.

Datorită faptului că va putea colecta mai multă lumină faţă de orice alt telescop construit vreodată, inclusiv lumină de la marginea universului, ne va permite să determinăm distanţa dintre Pământ şi alte obiecte foarte îndepărtate, precum şi compoziţia lor. Astfel, vom putea avea răspunsuri la multe întrebări, ca de exemplu: cum s-au format primele galaxii, natura materiei negre şi a energiei negre, dar mai ales cum s-au format stelele după Big Bang sau dacă suntem singuri în Univers?

ro_RO