Fundaţia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României va demara, începând cu 1 iunie 2010, proiectul european intitulat: „Promovarea meşteşugurilor tradiţionale pentru a facilita trecerea de la agricultura de subzistenţă la ocuparea în activităţi non – agricole în mediul rural”. Proiectul este susţinut de Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, pe axa prioritară 5, in domeniul major de intervenţie 5.2.
In concordanta cu misiunea propusa, de sustinere a valorilor autentice romanesti, Fundatia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea Romaniei a initiat acest proiect, prin intermediul căruia, tradițiile și meșteșugurile românești vor fi valorificate și încurajate în mediul rural.
Astfel, proiectul urmărește ca obiectiv principal facilitarea accesului persoanelor din mediul rural, ocupate în agricultura de subzistență, pe piața muncii cu ajutorul unor meșteșuguri tradiționale și autentice românești. În acest scop, în cadrul proiectului, vor fi furnizate competenţele necesare dezvoltării abilităţilor personale şi vor fi revitalizate şi dezvoltate meşteşugurile tradiţionale.
Proiect se va desfăşura pe o perioadă de 27 de luni şi va fi derulat în parteneriat cu primăriile a patru localităţi din România, corespunzătoare a patru zone geografice: comuna Vaideeni din jud.Vâlcea, comuna Jina din jud. Sibiu, comuna Valea Iaşului din jud. Argeş şi comuna Blândeşti din jud. Botoşani.