FUNDAȚIA DAN VOICULESCU PENTRU DEZVOLTAREA ROMÂNIEI

CÂT VALOREAZĂ O SECUNDĂ

Pentru a putea vizualiza conținutul, vă rugăm să introduceți numele și adresa de email.

Loading...

CÂT VALOREAZĂ O SECUNDĂ

Descarcă PDF

NOTA AUTORULUI

Există întâmplări care trec prin viața noastră fără să lase urme. Și există clipe care ne urmăresc pentru totdeauna.

Clipe în care timpul capătă o altă dimensiune, dragostea se transformă în disperare, iar speranța se agață de ultima secundă.

Uneori, destinul ne pune în fața unor încercări pentru care nimeni nu ne-a pregătit și din care nu mai ieșim niciodată aceiași.

Acesta este un caz real despre fragilitatea vieții, despre iubire și despre acele secunde în care întreaga noastră existență poate căpăta un alt sens.

O poveste care poate fi a oricăruia dintre noi.

Cătălin Țone, expert antidrog

Capitolul I

Revelionul

Viața nu începe o singură dată. Uneori, ea se reia în tăcere, acolo unde drumul se frânge și sufletul ezită. Când totul pare pierdut, doar într-o secundă, o mână nevăzută ne întoarce pașii, iar darul vieții ne este încredințat din nou.

Așa s-a întâmplat cu noi, în noaptea de revelion, în noaptea în care, la limită, în ultima clipă, am reușit să ne smulgem îngerașul din ghearele morții.

Suntem o familie obișnuită. Amândoi avem puțin peste 40 de ani. Dumnezeu ne-a dăruit un băiețel minunat, Teo, în vârstă de 14 ani. Locuim într-un oraș mic, reședință de județ. Avem profesii care ne asigură un trai decent, puțin peste media comunității, dar suficient pentru a fi mulțumiți. Așa am fost educați în familie. Să ne bucurăm de puțin și să nu cerem mai mult decât avem nevoie.

Nu fumăm. Nu consumăm alcool decât ocazional, fără excese. Suntem o familie veselă, unită, pozitivă. Niciodată nu ne-am despărțit, niciodată nu am avut conflicte care să zdruncine temelia familiei. Fără falsă modestie, pot spune că suntem respectați în comunitate, poate chiar admirați.

Credeam că am făcut tot ce ține de noi pentru copilul nostru. Și, totuși, o singură scăpare era cât pe ce să ne distrugă viața, pentru că drogurile nu iartă pe nimeni și este vital ca toți părinții să știe asta!

Teo este un copil bun și responsabil. Este olimpic la mai multe materii și are media 10, fără a fi un tocilar. Este inteligent, carismatic, plăcut de colegi și campion la dans sportiv, într-o echipă cu șaisprezece fete și doar doi băieți. Ceilalți băieți îl căută pentru a intra în cercul lui de prieteni.

Încă de la cinci ani rămânea singur acasă, cât timp noi eram la serviciu. Ne-a ascultat întotdeauna. Nu ne-a creat probleme, dar și noi am fost foarte atenți. Am fixat reguli, dar fără constrângere.

De câțiva ani, am instituit o arie de control. Am instalat camere video în apartament, despre care știm toți, explicându-i deschis lui Teo că sunt pentru siguranță. Să ne protejăm casa și să cunoaștem mai multe, unul despre celălalt.

Toți trei ne-am instalat aplicația Find My iPhone și fiecare știe ce fac ceilalți.

Plecând de la aceste măsuri, eu și soția mea i-am impregnat lui Teo ideea de familie-echipă... de egalitate... de comunicare permanentă, ceea ce nu a fost deloc greșit. Astfel, el nu a resimțit controlul parental ca pe o presiune. Familia a fost o opțiune față de posibil anturaj care i-ar fi putut genera un atașament nociv.

Am fost implicați în viața lui școlară. Niciodată nu am neglijat comunicarea cu profesorii și urmărirea rezultatelor la învățătură. Face meditații la materiile importante, ca mai toți copiii și ținem permanent legătura cu profesorii care îl pregătesc în particular.

Avem o bună relație și cu părinții colegilor lui Teo, cu unii dintre ei legând chiar o prietenie. Cu toții ne dorim succesul copiilor noștri.

Dar, într-o zi, toate acestea au părut inutile…

Era noiembrie. Teo ne-a spus că băieții din clasa lui l-au invitat să facă revelionul cu ei, fără părinți, acasă la Olga, o colegă de clasă. Ar fi fost prima petrecere fără noi.

Am dezbătut problema în familie și, în prima fază, am ajuns de comun acord la concluzia că nu este oportună participarea. Teo nu a părut vizibil deranjat și nu a insistat.

În săptămânile care au urmat, am stabilit să-i invităm la noi de revelion tocmai pe părinții Olgăi, de care ne apropiasem în ultimii ani. Pe acest fond, discuțiile privind participarea lui Teo la revelion, separat de noi, au continuat natural. Am simțit că Teo își dorește mult, având un suport în insistențele colegilor de clasă.

La începutul lunii decembrie, am acceptat cu greu ca Teo să facă revelionul la Olga. Parcă presimțeam ceva, dar nu l-am oprit. Am avut în vedere și faptul că părinții fetei urmau să vină la noi.

Mâna unui adult și mâna unui adolescent care se desprind, în fața unei uși întredeschise

Deci, puteam să avem controlul și prin comunicarea cu Olga și ne propusesem chiar să-i vizităm intempestiv, după miezul nopții, așa, sub pretextul să ne urăm de an nou. Noi credeam că strategia asta era suficientă. Ne-am înșelat amarnic! Nu intuiam că vom fi la limita dintre viață și moarte.

Fii la curent cu noutățile

Fii la curent cu cele mai noi știri! Abonează-te la newsletterul nostru.

Te-ai abonat cu succes la newsletter. Îți mulțumim.