Are 17 ani, învață la unul dintre cele mai bune licee din țară, este premiat la nivel național și internațional, fiind recunoscut pentru performanțele sale de top în domeniul securității cibernetice și pentru activitatea sa de programare. Răzvan-Mihai Iacob, elev la Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu” din București, este pasionat de „ethical hacking” și de dezvoltare software, transformând o pasiune de adolescent într-un palmares impresionant. Performanțele lui din ultimii doi ani l-au propulsat printre cei mai buni tineri specialiști în securitate cibernetică din România, iar rezultatele obținute la competiții internaționale confirmă un talent ieșit din comun, fiind inclus și în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”, derulată la nivel național de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României – un proiect care își propune să identifice și să susțină tinerii care, prin muncă, talent și determinare, reprezintă viitorul țării.
Anul 2026 a fost, fără îndoială, anul de consacrare pentru Răzvan: la Olimpiada Internațională de Securitate Cibernetică (ICO2026), tânărul a obținut medalia de aur, clasându-se pe locul 6 la nivel mondial – o performanță care îl plasează în elita globală a tinerilor specialiști în domeniu. Tot în acest an, Răzvan a fost selectat în echipa națională a României pentru ECSC 2026 (European Cybersecurity Challenge), una dintre cele mai prestigioase competiții europene dedicate tinerilor talente în securitate cibernetică.
La nivel național, palmaresul este la fel de impresionant: locul 1 la clasa a X-a și locul 2 pe ansamblul claselor IX-XII la etapele naționale și regionale ale Olimpiadei Naționale de Securitate Cibernetică (OSC). A adăugat medalia de bronz și o mențiune la etapa națională a Olimpiadei de Informatică Aplicată (Acadnet), secțiunea Calculatoare, bronz la Olimpiada Națională de Inteligență Artificială (ONIA) și ROAI, precum și locul 1 la Unbreakable Romania Teams 2026, atât la calificări, cât și în finală.
Dacă 2026 a adus consacrarea, 2025 a fost anul în care Răzvan și-a construit fundația: a câștigat locul 1 la clasa a IX-a și locul 3 pe ansamblu la etapa națională OSC, precum și locul 1 la etapa regională, iar la finalele ROCSC s-a clasat al 5-lea la categoria junior. S-a clasat pe locul 6 la finala DefCamp CTF 2025, iar la Unbreakable Romania Teams a obținut locul 4 la finala pe licee, locul 2 la calificările pe echipe și locul 6 individual.
Numele lui a apărut constant în topul competițiilor internaționale de tip „Capture The Flag” (CTF): Top 3 la TFC CTF, NullCTF și L3akCTF, locul 1 la Chronos Security CTF și podiumuri la Electron CTF, ACS Keysight CTF și DCS BCC2025 CTF.
Poate cea mai spectaculoasă realizare a lui rămâne însă una tehnică, nu competițională: Răzvan a descoperit multiple vulnerabilități de securitate, cărora le-au fost atribuite identificatoare CVE, în aplicații utilizate la nivel mondial. De asemenea, a participat la programe de tip „bug bounty” și Vulnerability Disclosure Program (VDP), identificând vulnerabilități inclusiv în sisteme ale NASA și primind o recunoaștere oficială (LoR) pentru contribuția sa.
Într-o perioadă în care atacurile cibernetice devin tot mai sofisticate și mai frecvente, tineri precum Răzvan-Mihai Iacob demonstrează că România are resursa umană necesară pentru a forma o nouă generație de specialiști capabili să apere infrastructura digitală a țării și, la o privire mai atentă, chiar o fac deja, de pe băncile liceului.






