Campania națională antidrog „Conștient, nu dependent”, derulată de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, își continuă misiunea de prevenție prin două acțiuni desfășurate în paralel, în unități de învățământ din Jimbolia și București – două realități diferite, unite de aceeași urgență: protejarea tinerilor în fața consumului de droguri.
În vestul țării, la Jimbolia, oraș aflat în proximitatea frontierei, fenomenul drogurilor capătă o dimensiune aparte. Poziționarea geografică transformă zona într-un punct vulnerabil, expus tranzitului de substanțe interzise și influențelor rețelelor de trafic. În acest context, intervenția preventivă devine esențială. Sute de elevi vor participa la întâlnirea organizată în cadrul campaniei, unde vor avea acces la informații reale și exemple concrete despre riscurile consumului.
În fața lor va fi expertul antidrog Cătălin Țone, alături de reprezentanți ai Poliției, care vor aduce în prim-plan realități din teren și vor răspunde deschis întrebărilor tinerilor, într-un dialog necesar într-o zonă în care tentațiile și riscurile sunt mai accesibile ca oricând.
În același timp, în București, campania ajunge la Liceul Teoretic „Luca”, unde sute de elevi vor lua parte la o sesiune interactivă dedicată conștientizării pericolelor consumului de droguri. Capitala rămâne unul dintre principalele centre de distribuție și consum, iar expunerea tinerilor la substanțe psihoactive, inclusiv prin rețele sociale și anturaje, este în continuă creștere.
Cele două acțiuni reflectă o strategie clară: intervenție adaptată contextului local, dar cu același obiectiv – prevenția. Fie că vorbim despre orașe de graniță sau despre marile centre urbane, realitatea este aceeași: vârsta de debut în consum scade, iar accesul la droguri devine tot mai facil.
Campania „Conștient, nu dependent” nu se limitează la informare, ci creează spații reale de dialog între specialiști și tineri – acolo unde întrebările sunt sincere, iar răspunsurile pot face diferența. Din luna februarie, campania a ajuns în zeci de orașe din întreaga țară, implicând mii de elevi, profesori și părinți în efortul comun de a construi o generație care alege conștient.






