Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României a desemnat câștigătorul concursului național „Cuza: tineri, lege și reformă”, organizat cu ocazia împlinirii a 166 de ani de la Unirea Principatelor Române. Tinerii din întreaga țară, cu vârste între 14 și 25 de ani, au fost provocați să își imagineze că sunt Alexandru Ioan Cuza, domnitorul care a pus bazele educației moderne în România, și să conceapă o reformă revoluționară pentru sistemul educațional actual.
Câștigătoarea ediției din acest an este Bianca Baciu, elevă în clasa a XII-a în cadrul Liceului Tehnologic nr. 1 Luduș, județul Mureș. Tânăra a impresionat juriul cu o viziune inovatoare asupra viitorului educației din România.
Bianca a propus o reformă amplă, fundamentată pe trei piloni esențiali: inovația, implicarea comunitară și sprijinul personalizat pentru fiecare elev. Reforma include:
- Înființarea Centrelor de Inovație în fiecare școală, dotate cu tehnologii moderne și susținute prin parteneriate cu universități și companii, unde elevii să poată crea, experimenta și găsi soluții la probleme reale.
- Proiecte sociale comunitare, prin care liceenii să se implice activ în soluționarea problemelor din comunitățile lor, transformând educația teoretică în acțiuni cu impact real.
- Mentorat individualizat, fiecare elev beneficiind de îndrumare personalizată din partea unui profesor dedicat, care să îl sprijine în dezvoltarea personală și profesională.
- Ore săptămânale dedicate pasiunilor elevilor, pentru a încuraja autonomia și dorința de cunoaștere, sub îndrumarea mentorilor.
Bianca a subliniat importanța reformării educației pentru viitorul României:
„Educația este sufletul națiunii și singura cale spre măreție! Nu vom accepta mediocritatea. Școala trebuie să devină forța care modelează caractere puternice, minți ascuțite și suflete dedicate progresului!”
Concursul „Cuza: tineri, lege și reformă” a fost organizat de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, care promovează excelența și inovarea în educație. Inițiativa s-a bucurat de un răspuns entuziast din partea tinerilor din întreaga țară, demonstrând interesul lor pentru un viitor educațional mai bun.
Toate reformele propuse de tineri vor ajunge la Ministerul Educației.
Iată reforma completă, propusă de Bianca Baciu:
„Dragă națiune bravă, poporul român se află într-o perioadă de răscruce! Precum odinioară, când am pus bazele unui stat modern, și astăzi se cere o nouă înfăptuire măreață: reformarea educației. Tinerii noștri nu sunt pregătiți pentru cerințele vremurilor noi, iar școala, care ar trebui să fie piatra de temelie a oricărei națiuni puternice, a rămas prizonieră unor metode învechite, lipsite de viziune. Este datoria noastră să clădim un sistem educațional dezvoltat, care să le ofere tuturor românilor, fie că sunt din sate sau din marile orașe, șansa la un viitor măreț.
Educația din țara noastră suferă de o boală grea: neîncrederea. Elevii merg la școală fără speranță, profesorii predau după reguli învechite, iar părinții privesc neputincioși cum viitorul copiilor lor devine nesigur. Școala ar trebui să fie un loc al descoperirii și al pasiunii, dar ea a devenit o alergare continuă după note, diplome și rezultate care nu reflectă adevărata valoare a fiecăruia. Este vremea să rupem aceste lanțuri și să construim un sistem care să le redea tinerilor noștri încrederea și bucuria de a învăța! Pentru a asigura viitorul acestei țări, reforma educațională trebuie să fie amplă, curajoasă și aplicabilă fiecărui român. Educația va fi o cale spre împlinire, nu o povară și un chin!
Propun înființarea „Centrelor de Inovație” în fiecare școală, unde elevii vor crea, experimenta și găsi soluții la probleme reale. Aceste centre, dotate cu tehnologii moderne și susținute de specialiști și parteneriate cu universități și companii, vor transforma școala într-un loc al progresului, pregătind tinerii pentru viitor. Nu mai e timp de teorie, e timpul pentru acțiune!
De asemenea, prin crearea „Centrelor de inovație și soluționare a problemelor”, elevii vor avea dreptul să dezvolte proiecte sociale care să corespundă nevoilor specifice comunității din care fac parte, aplicând cunoștințele dobândite. Liceenii vor deveni cei care soluționează activ problemele comunității, iar liceul va evolua într-un loc unde educația se transformă în acțiune pentru binele comunității. Tinerii vor învăța nu doar pentru ei, ci și pentru viitorul întregii societăți!
Este vremea ca școala să devină un loc unde tinerii nu doar învață, dar aleg să cunoască! O oră săptămânală va fi destinată exclusiv elevilor, care vor decide ce subiect doresc să aprofundeze, fie o materie, fie o pasiune personală. Sub călăuza profesorilor, elevii vor explora ceea ce îi pasionează cu adevărat. Nu vom mai impune, vom încuraja autonomia și dorința de cunoaștere!
După cum am spus, școala trebuie să ofere tinerilor nu doar cunoștințe, ci și îndrumare și sprijin continuu. Astfel, fiecare elev va avea un profesor mentor, responsabil de orientarea și dezvoltarea sa pe termen lung. Acest mentor va fi alături de elev, atât în alegerea subiectelor de aprofundat în cadrul orelor săptămânale, cât și în traseul său educațional general. Un elev ghidat de un mentor nu va rămâne niciodată pe drumuri greșite. Vom asigura fiecărui tânăr sprijinul necesar pentru a-și atinge adevăratul potențial!
Educația este sufletul națiunii și singura cale spre măreție! Nu vom accepta mediocritatea, nu vom lăsa generațiile viitoare să rătăcească în întunericul nepăsării. Școala trebuie să fie forța care modelează caractere puternice, minți ascuțite și suflete dedicate progresului. Vom ridica România prin tinerii săi, vom construi un sistem de învățământ demn de o națiune mândră și unită! Acum este momentul să acționăm, să îndrăznim și să învingem!”.