Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu participă la Longevity Expo Forum Fest 2024 cu cercetări inovatoare despre longevitatea în România

Cât de departe trebuie să mergem pentru a avea o viață lungă, sănătoasă și fericită? Unde trăiesc în România oamenii care muncesc și se bucură de viață la 90 de ani? Care sunt obiceiurile recomandate pentru a deveni centenari?

Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României aduce răspunsuri la aceste întrebări în cadrul Longevity Expo Forum Fest. Este cel mai important eveniment dedicat longevității din România, care va avea loc pe 22 și 23 octombrie la Club Kong, Herăstrău, București, în intervalul orar 9:00 – 18:00. Acest forum reprezintă o platformă unică de dialog și schimb de idei între experți în domeniul sănătății și publicul larg, reunind cele mai noi tehnologii, cercetări și soluții dedicate unei vieți mai lungi și mai sănătoase.

Vizitatorii Longevity Expo Forum Fest au ocazia să participe la cel mai recent proiect de cercetare al Senatului Științific, dedicat longevității românilor. Cei interesați pot completa chestionarul la standul Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României și pot descoperi secretele unei vieți lungi și sănătoase direct de la specialiștii implicați în proiectul „Harta Longevității în România” – o cercetare complexă care analizează factorii ce contribuie la creșterea speranței de viață în anumite regiuni ale țării. Aceste așa-numite „zone albastre” din România reprezintă regiuni unde oamenii trăiesc mai mult și mai sănătos, iar studiul oferă perspective valoroase asupra modului în care mediul, stilul de viață și factorii genetici contribuie la longevitate. Rezultatele vor fi prezentate într-un format accesibil și atractiv pentru toți participanții.

Personalități de marcă naționale și internaționale, colaboratori ai Senatului Științific al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, participă la seria de conferințe gratuite oferite de organizatorii Longevity Expo Forum Fest. Prof. dr. Andrea Maier, cercetătoare de renume internațional în domeniul gerontologiei la Universitatea Națională din Singapore, va răspunde la întrebarea dacă îmbătrânirea poate fi tratată sau prevenită. Prof. dr. Alexandru Vladimir Ciurea, unul dintre cei mai respectați și proeminenți experți în neurochirurgie din România, care va vorbi despre cum putem ajunge la starea de bine prin echilibrul dintre corp, minte și suflet.

Un alt punct de interes pentru participanți este „Tombola Longevității”, organizată de Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României. Aceasta oferă șansa de a câștiga un test de nutrigenetică personalizat, ce analizează detaliat modul în care genele influențează sănătatea și metabolismul, precum și pachete de suplimente nutriționale care contribuie la menținerea sănătății celulare și longevitate.

Longevity Expo Forum Fest este un eveniment de referință, care aduce laolaltă specialiști și produse inovatoare pentru longevitate, oferind o oportunitate rară de a înțelege mai bine tot ceea ce ține de longevitate. Accesul este gratuit, iar publicul larg este invitat să participe la această experiență unică.

ro_RO