Echipa Națională de Robotică AutoVortex va reprezenta România la cel mai mare Campionat de Robotică din lume, care va avea loc în SUA. Echipa s-a alăturat campaniei „100 de tineri pentru dezvoltarea României”

România se evidențiază din ce în ce mai mult prin talentul și abilitățile tinerei generații, care pune țara noastră pe harta lumii a inovației și tehnologiei. Un exemplu strălucitor în acest sens este Echipa Națională de Robotică AutoVortex, care se pregătește să reprezinte, în perioada 25 aprilie – 3 mai, țara noastră la cel mai mare și prestigios Campionat de Robotică din lume, care va avea loc în Statele Unite ale Americii.

AutoVortex a devenit o adevărată sursă de inspirație și mândrie națională prin performanțele lor remarcabile în domeniul roboticii. Echipa este compusă dintr-un grup de tineri talentați, care și-au dedicat timpul și energia pentru a-și dezvolta cunoștințele și abilitățile în acest domeniu fascinant, iar recent s-au alăturat campaniei „100 de tineri pentru dezvoltarea României”, lansată de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României. Această inițiativă are ca scop identificarea și promovarea tinerilor talentați din diverse domenii, oferindu-le o platformă pentru a-și dezvolta potențialul și a contribui la progresul țării noastre.

Campionatul Mondial la care AutoVortex reprezintă o competiție acerbă, unde echipele din întreaga lume se întâlnesc pentru a demonstra cele mai avansate tehnologii și abilități în construirea și programarea roboților. Este un prilej unic în care tinerii pasionați de robotică au ocazia să-și pună la încercare creativitatea, spiritul competitiv și abilitățile practice.

Echipa Națională de Robotică AutoVortex România are o experiență de peste 13 ani de participare cu succes la Campionatele Internaționale și Mondiale de Robotică din lume. Tinerii au obținut victorii răsunătoare la Campionatele Internaționale din: Coreea de Sud, Rusia, Hong Kong, Australia, Africa de Sud, Israel, Cehia, Franța, Germania, Spania, Olanda, Canada, Dubai, Libia, Jamaica, India, Maroc, Elveția, Belgia și SUA. Echipa a cucerit în 2021 locul 1 la Campionatul Internațional din Chicago, fiind prima echipă din lume care a obținut locul 1 în SUA în ultimii 33 de ani.

Printr-o abordare non-formală, am pregătit sute de elevi de liceu și am inspirat mii de tineri să devină lideri prin democratizarea roboticii în România. După 5 ani de victorii consecutive în Coreea de Sud, 8 ani de cucerire a locului I în Rusia și după răsunătoarea victorie din anul 2021 de la Campionatul Internațional de Robotică din SUA unde pentru prima oară în istorie o echipă străină a obținut locul I pe pământ american, echipa noastră va reprezenta România la cel mai mare și important Campionat Mondial de Robotică VEX ROBOTICS CHAMPIONSHIP din Dallas, SUA, în perioada 25 aprilie – 3 mai 2024. Rezultatele excelente de la Campionatele Internaționale de Robotică din Elveția – 1 decembrie 2023, Belgia – 3 decembrie 2023 și Maroc – 2 martie 2024 au calificat echipa noastră ca fiind singura să reprezinte România la această competiție de anvergură, organizată cu parteneri de renume: NASA, Armata Americană, Texas Instruments etc.”, a declarat Ionuț Panea, antrenorul Echipei Naționale de Robotică a României AutoVortex.

Prin participarea în cadrul campaniei naționale „100 de tineri pentru dezvoltarea României”, membrii Echipei Naționale de Robotică AutoVortex devin nu doar reprezentanți ai excelenței în tehnologie, ci și ambasadori ai progresului și inovației din România. Ei demonstrează că, cu pasiune, perseverență și sprijinul adecvat, tinerii noștri pot realiza lucruri extraordinare și pot aduce contribuții semnificative la dezvoltarea societății noastre

ro_RO