Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României a avut onoarea ca în acest an să fie partenerul Galei Societății Studenților în Medicină din București, primul eveniment de acest tip organizat în România de studenții la medicină.
Cel mai activ student din punct de vedere științific a primit un premiu la categoria activitate științifică, fiind astfel modul în care Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României susține performanța în acest domeniu atât de important pentru fiecare dintre noi. Senatul Științific al FDVDR susține activitatea Societății Studenților în Medicină din București, Gala SSMB făcând parte dintr-un parteneriat mai amplu care include printre altele un concurs în domeniul cercetării longevității, dar și un concurs de proiecte de cercetare în medicină.
Au participat la eveniment unii dintre cei mai renumiți medici din România și profesori ai Universității de Medicină Carol Davila. Cei mai activi studenți și colaboratori ai Societății Studenților în Medicină din București au fost premiați.
Societatea studenților în medicină reunește peste 3000 de membri, studenți din toți anii. Peste 600 studenți sunt implicați în diferite proiecte cu profil medical în cadrul Societății Studenților în Medicină din București