1 octombrie – Ziua Mondială a Vegetarienilor
Astăzi, întreaga planetă, sărbătorește Ziua Mondială a Vegetarienilor
În anul 1977, Societatea Vegetarienilor din America de Nord (NAVS) a instituit ziua de 1 Octombrie drept sărbătoarea internațională a vegetarienilor. Ulterior, în 1978, Uniunea Internațională a Vegetarienilor (UIV) a aprobat această inițiativă.
Uniunea Internațională a Vegetarienilor a fost înființată în 1908, la Dresda, în Germania, aceasta fiind o rețea globală care cuprinde numeroase organizații independente din întreaga lume și care promovează vegetarianismul. Tot începând din 1908 au fost organizate, în diverse orașe ale lumii, congrese privind vegetarianismul, primul congres având loc chiar la Dresda.
Scopul înființării acestei uniuni este acela de a oferi o rețea de sprijin membrilor săi, grupurilor afiliate și vegetarienilor în general. Al doilea este de a informa publicul despre beneficiile vegetarianismul pentru oameni, alte animale și pentru mediul înconjurător.
Să fii vegetarian înseamnă, pe scurt, să nu mănânci carne. Vegetarienii mănâncă numai produse vegetale și lactate. Aleg să facă asta pentru a preveni niște boli, pentru a slăbi, din grijă pentru animale sau chiar din grijă pentru mediul înconjurător. Totodată, o categorie de persoane nu mănâncă carne din cauza religiei. Un exemplu pentru asta ar fi postul la noi. Înainte de marile sărbători, oamenii postesc, adică nu mănâncă carne. Un alt motiv pentru care oamenii trec la o alimentație bazată pe produse vegetale și lactate sunt marile vedete. Există persoane care vor să fie ca ele și atunci adoptă un astfel de stil de viață.
Țara cu cei mai mulți vegetarieni este India.