Biserica monument UNESCO de la Pătrăuți, subiectul unui volum dedicat copiilor și tinerilor
Seria volumelor ”Rădăcini Culturale Românești” continuă cu prezentarea unui alt monument înscris în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, Biserica ”Înălțarea Sfântei Cruci” de la Pătrăuți.
Volumul ”Soarele din Pătrăuți” a fost lansat într-un cadru natural pitoresc, la Centrul Cultural „Palatele Brâncovenești, unul dintre cele mai căutate şi atractive locuri datorită valorosului patrimoniu architectural.
Volumul a fost realizat sub patronajul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO și prezintă prima și cea mai veche biserică ridicată de Ştefan cel Mare, care se păstrează și astăzi, în forma ei originală. Biserica este unică în lume, prin stilul său arhitectural şi iconografic și a devenit simbolul luptei pentru păstrarea identității creștine românești.
Inițiat de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României și Asociația “Institutul pentru Îmbătrânire Activă”, proiectul ”Rădăcini Culturale Românești” are ca scop promovarea celor mai importante obiective culturale românești, înscrise în Patrimoniul Mondial UNESCO.
La eveniment au participat: Irina Cajal-Marin – Subsecretar de Stat Ministerul Culturii, Alexandra Dobre – Președinte Asociația ”Institutul pentru îmbătrânire activă”, Nicolae Pungă – Director Cultural ”Centrul Cultural Palatele Brâncovenești”, Anca Filip – Responsabil situri din Moldova înscrise în Patrimoniul UNESCO în cadrul Institutului Național al Patrimoniului, Larisa Gojnete – Inspector Școlar Inspectoratul Școlar al Municipiului București. Pr. Dr. Gabriel Herea preot la Biserica monument UNESCO Pătrăuți și Nicoleta Zagura, autorul volumului.
”Este foarte importantă colaborarea între ONG-uri și instituțiile statului pentru a reuși să atragem atenția tinerei generații asupra valoarii universale excepţionale a Patrimoniului Mondial UNESCO din România. Ei sunt cei care vor duce mai departe moștenirea culturală românească și de aceea trebuie să le oferim șansa de a cunoaștre și descoperi monumetele și situ-rile care au devenit valori universale, într-un mod atractiv și accesibil, volumul fiind disponibil și în varianta online, pe site-ul www.fundatiadanvoiculescu.ro”, a declarat Trisi Cristea, Director General Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României.
”Am gândit acest proiect, împreună cu partenerii noștri de la Fundația Dan Voiculescu, pentru a face un prim pas către un deziderat mai mare și anume acela de a oferi tinerilor educația pentru patrimoniu, pentru ca acestia să își cunoască originile și moștenirea culturală”, a declarat Alexandra Dobre, Președinte Asociația ”Institutul pentru îmbătrânire activă”.
Primul volum, lansat la începutul anului, este intitulat ”Sucevița Îngerilor” și promovează Biserica „Învierea Domnului” a Mănăstirii Suceviţa, una dintre cele 8 Biserici din Moldova înscrise în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Ambele volume au fost scris de Dr. Nicoleta Zagura, ilustrație Sorin Mihai Bârgăoan.
Până la sfârșitul anului vor fi lansate încă 2 volume, care prezintă situri românești aflate în Patrimoniul Mondial UNESCO.