Copiii ucraineni vor fi înscriși în școlile din România, ca audienți

Școala distractivă începe vara

Copiii ucraineni vor fi înscriși în școlile din România, ca audienți

Aceștia vor fi trecuți în cataloage provizorii, până la echivalarea studiilor și susținerea eventualelor diferențe, prevede ordonanța de urgență adoptată de Guvern privind stabilirea unor măsuri de sprijin și asistență umanitară, publicată în Monitorul Oficial.

Copiii neînsoțiți care vin din Ucraina pot fi înscriși la școlile și grădinițele din România ca audienți de către reprezentantul autorității competente/coordonatorul Grupului operativ pentru minorii neînsoțiți, potrivit ordinului pentru aprobarea Procedurii de cooperare între autorități privind intrarea, înregistrarea, tranzitul, șederea, precum și asigurarea protecției drepturilor minorilor neînsoțiți care provin din zona conflictului armat din Ucraina. În acest caz, se depune sau se trimite o cerere la inspectoratul școlar.

„În vederea asigurării dreptului la educație pentru minorii neînsoțiți pe teritoriul României, inspectoratele școlare județene, respectiv Inspectoratul Școlar al Municipiului București inițiază demersurile necesare privind înscrierea acestora în grupe/clase/formațiuni de studiu din unitățile de învățământ preuniversitar, în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului educației nr. 3.363/2022 privind aprobarea componenței Comisiei de coordonare a activității de repartizare a preșcolarilor/elevilor la unitățile de învățământ în care pot desfășura activități educaționale, precum și în instituțiile în care vor beneficia de asistență psihopedagogică și consiliere, a procedurii de organizare și funcționare a acesteia și pentru aprobarea Procedurii de înscriere ca audienți la cursurile unităților de învățământ a minorilor aflați în situații deosebite care provin din zona conflictului armat din Ucraina și intrați pe teritoriul României”.

ro_RO