ÎNSCRIERI – Ediția a II-a a CONCURSULUI ”Fă primul pas spre marea scenă!”

Fă primul pas spre marea scenă!

O nouă ediția a CONCURSULUI ”Fă primul pas spre marea scenă!”_ÎNSCRIERI

CONCURSUL ”Fă primul pas spre marea scenă!” – Ediția a II-a

✨💫 Avem vești bune!
🎭 Lansăm cea de-a doua ediție a 🎬Concursului ”Fă primul pas spre marea scenă!”
🎭 Prima ediție a avut un real succes, de aceea vom continua acest proiect, pe tot parcursul anului 2022, prin organizarea mai multor ediții.

📌Pe lângă premiile în bani, câștigătorii tuturor edițiilor concursului vor avea ocazia să joace într-o piesă de teatru, pusă în scenă de Teatrul Excelsior, având, astfel, șansa de a face deja primul pas spre marea scenă.

Concursul este organizat de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României organizează, în parteneriat cu Teatrul Excelsior și este adresat copiilor și adolescenților cu vârsta cuprinsă între 12 și 18 ani.

În ce constă concursul?

Participanții vor avea de interpretat un fragment din piesa de teatru “D’ale Carnavalului” de I. L. Caragiale. Baieții vor interpreta rolul personajului Nae, iar fetele rolul personajului Mița.

Interpretarea rolului va fi individuală și va fi înregistrată și transmisă, sub forma unui clip video, pe adresa de e-mail [email protected].

Vor fi acordate două premii, respectiv premiul pentru talent actoricesc și premiul pentru popularitate.

Pentru premiul de popularitate va avea loc o rundă separată, care constă în postarea tuturor clipurilor video înscrise în concurs, pe pagina de Tik Tok a FDVDR, iar clipul video care are cele mai multe like-uri, va primi premiul de popularitate.

Concursul va avea loc în perioada 1 februarie – 4 aprilie 2022 și se va desfășura în conformitate cu prevederile prezentului REGULAMENT OFICIAL

CALENDARUL CONCURSULUI

01.02-18.03.2022 – perioada de înscrieri – transmiterea clipurilor video cu interpretările rolului, pe adresa de e-mail office@fundațiadanvoiculescu.ro

18-31.03.2022- perioada de jurizare și vot – atât pentru premiul decernat de Teatrul Excelsior, cât și pentru premiul de popularitate, care va fi acordat interpretării care strânge cele mai multe like-uri pe Tik Tok.

04.04.2022 – anunțarea câștigătorilor prin intermediul paginii de Tik Tok a FDVDR, EDU Hub by FDVDR.

PREMII

Se vor acorda două premii, premiul pentru talent actoricesc și premiul pentru popularitate, ambele fiind recompensate cu câte 500 lei și câte un pachet de cărți, potrivite segmentului de vârstă.

Premiul pentru talent actoricesc va fi acordat de către un juriu format din actori ai Teatrului Excelsior, iar premiul pentru popularitate va fi acordat de către FDVDR interpretării care va strânge cele mai multe like-uri pe pagina de Tik Tok a Fundației.

CRITERII DE SELECȚIE

Vor fi apreciate talentul, naturalețea, autenticitatea, originalitatea, sinceritatea, puterea de a transmite dincolo de rampă stări, senzații, sentimente, dicția, impostația, glasul, frazarea, expresivitatea.

Iată mai jos, cele două fragmente pe care le vor avea de interpretat participanții la acest concurs:

Monolog Nae – baieți

Care va să zică Mița e aici? … (către Mița) Pentru ce încui ușa? De ce n-am venit alaltăieri seară? Eram bolnav alaltăieri… Biletul? Care bilet? A, pesemne că l-am pierdut. Nu știu unde. Știu eu unde l-am pierdut? Dacă știam că-l pierz, firește că nu-l pierdeam… Ce ia acolo? Ce e în sticluța aia? Cerneală… Vitrion? Ești nebună? Dacă mi-e frică mă-ntrebi? Firește că mi-e frică, na! Pentru că tu nu știi ce e vitrionul… Nu știi ce poate face ? Și apoi pentru ce să ții asemenea lucruri ? Pentru ce îți trebuie? Pentru mine și pentru Didina? Care Didină? Tu știi ce spui? Eu am stat acasă bolnav. Cum să găsească beletul în odaie la Didina respectivul ei. L-a găsit Pampon? Ce-ai făcut? Mițo, neică, vino-ți în fire…  înțelege că e încurcătură la mijloc. Eu pe tine nu te las, pentru că te iubesc… numai pe tine… te iubesc… numai… pe… tine….e în încurcătură. Mi-ai pus pe nebunul de Pampon în cap și acum vrei scandal cu orice preț? Nu fi nebună!… Ce-o să faci? Hai, lasă sticluța. ’Aide dincolo. Haide!

Monolog Mița – fete

Să-l aștept, da, să-l aștept… Trebuie să vie… Să mă traducă pe mine Nae… și să nu-mi răzbun? Peste poate! Uită-te la biletul ăsta… (citind nervos.) „Bibicule, Mangafaua pleacă mâine miercuri la Ploiești, remâi singură și ambetată; sunt foarte rău bolnavă: vino negreșit, am poftă să-i tragem un chef… A ta adorantă, Mița…” Am să mă răzbun! (lui Nae) Bibicule! nu mă mai iubești… Ai primit biletul meu? Nu?… L-ai pierdut? Unde l-ai pierdut? Nu știi unde l-ai pierdut? Bibicule! Vezi tu sticluța asta? Știi ce are înăuntru? Nu cerneală, Năică,… vitrion englezesc! Da, vitrion! Ți-e frică? Știu bine ce e… e un fel de metal care pârlește, Năică; arde, Bibicule, momentan tot, tot, și mai ales ochii! Pentru ce îmi trebuie? Pentru dumneatale, musiu Năică, și pentru Didina dumitale!… Știi și d-ta mai bine decât mine; nu umbla cu mofturi, șarlatane. Care Didină, ’ai? Didina, pentru care mă traduci pe mine; Didina, pe care o iubești; Didina, la care ai fost azi-noapte, mizerabile! Minți! Pampon, respectivul ei, te caută să te omoare… A! dar până să-și răzbune el, am să vă omor eu, eu! pe Didina, pe tine, și pe mine!… vreau scandal, pentru că m-ai uitat, ai uitat că sunt fiică din popor și sunt violentă; ai uitat că sunt republicană, că-n vinele mele curge sângele martirilor de la 11 februarie; ai uitat că sunt ploieșteancă — da, ploieșteancă! Năică, am să-ți torn o revuluție, da’ o revuluție… de să mă pomenești!…  Voi scandal… voi să mor!…

 

ro_RO