CURSURI DEMONSTRATIVE #scoalafdvdr

Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României vine în sprijinul copiilor care stau acasă în această perioadă și lansează un program online de cursuri demonstrative, #scoalafdvdr. În fiecare zi, pe canalul de youtube al FDVDR vor fi încărcate cursuri susținute de profesorii Clubului de Excelență.  Cursurile sunt concepute exclusiv pentru mediul online și cuprind o serie de activități educative și distractive, care dezvoltă inteligența și creativitatea copiilor!

Aceste cursuri vor avea scopul de a le permite cât mai multor copii talentați și dornici să descopere lumea prin arte și știință, să beneficieze de programul gratuit de educație alternativă al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României.

Cursurile răspund unor cerințe educative non-formale și le oferă copiilor șansa de a face studiu individual, într-o ambianță stimulativă, care le antrenează mintea și le dezvoltă creativitatea și inteligența. Aceste cursuri vin în completarea programei școlare și au rolul de a conduce la completarea și consolidarea nivelului de cunoștințe și competențe.

Cursanții beneficiază, de asemenea, și de programe de dezvoltare personală, menite să ajute la o dezvoltare armonioasă și completă a talentului, aptitudinilor și personalității lor.

Mai jos aveți link-ul canalului de youtube al FDVDR.

https://www.youtube.com/channel/UCI8HBkRrqe6fc89p5QVo6Ig

Cursurile pot fi urmărite și pe site-ul nostru, la secțiunea #scoalafdvdr!

În fiecare zi vor fi încărcate cursuri noi!

Printre cursurile care vor fi disponibile pe acestă platformă se numără:

Curs de Educație sanitară

Curs de Chimie distractivă

Curs de Astronomie

Curs de Șah

Matemix

Curs de Educație financiară

Curs de Branding și Antreprenoriat

Curs de Limba Engleză – consolidare

Curs de Limba Engleză – National Geographic Learning

Curs de Învățare Rapidă

Curs de Dezvoltare personală

Curs de Educație prin Arte Vizuale

Curs de Inginerie pentru copii

Curs de Jurnalism de televiziune pentru copii

Quilling

Origami

 

Profesorii CLUBULUI DE EXCELENȚĂ

Cursul de branding și antreprenoriat pentru copii este susținut de Adrian Stavriu, Specialist în Marketing Experiențial

Cursul de jurnalism de televiziune pentru copii este susținut de Ramona Mezei, Director General al Bibliotecii Metropolitane București, pofesor asociat al Colegiului Universitar de Productie Media „Spiru Haret” București și fondator al Școlii de Vorbit. Jurnalist, profesor și trainer de dicție, public speaking și debate

Cursul de educație financiară este susținut de Corneliu Cojocaru – Specialist în consultanță în domeniul publicității și comunicării și în domeniul managementului și afacerilor, fost consilier în cadrul Direcției de Comunicare a Băncii Naționale a României

Cursul de inginerie pentru copii este susținut de Paul Gabor Iliescu, inginer, jurnalist și realizator de emisiuni Canal 33 și consilier de dezvoltare personală)

Cursul de astronomie este susținut de Playouth România, coordonat de Simon Anghel, cercetător al Institutului Astronomic din cadrul Academiei Române, Secretar General si Trezorier Astroclubul Bucuresti

Cursul de limba engleză National Geographic Learning este susținut de Fischer International, coordonat de Simona Cobuleanu, profesor de limba engleză

Cursul de chimie distractivă este susținut de Playouth România, coordonat de Gabriela Manda, profesor de chimie

Cursul de șah este susținut de Ecaterina Urzică, profesor de matematică

Cursul de dezvoltare personală este susținut de Florentina Negrescu, psiholog, consilier psihologic și psihoterapeut format în psihoterapie integrativă și psihoterapie experiențială, practitioner în NLP, formator și trainer

Cursul de Limba Engleză – consolidare este susținut de Dana Vasilescu, profesor engleză și coordonator de Centru de examene Cambridge de 11 ani, posesor al Certificatului de membru Silver al Programului de Parteneriat „Advantage” din cadrul Consiliului Britanic din anul 2013, manager de proiect internațional în parteneriat cu șase țări.

Cursul de Educație prin Arte Vizuale este susținut de Daniela Mihai – Vasiliu, artist plastic, doctorand și membru al Uniunii Artistilor Plastici

Atelierele de Quilling și Origami sunt susținute de Sabina Grosoșiu, psiholog clinician, psihoterapeut în terapia prin artă, MA, Trainer acreditat CNFPA

 

ro_RO