CURSURI GRATUITE în cadrul liceelor din București

Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României va organiza, în perioada martie-iunie 2020, prin Departamentul de Dezvoltare Personală și Educație Vocațională, o serie de cursuri gratuite, care vin în completarea programei școlare și au rolul de a conduce la creșterea nivelului de cunoștințe și la atingerea performanței.

  1. Curs de Dezvoltare Personală și Consiliere Vocațională, 15 – 18 ani

Prof. Coordonator ”Clubul de Excelență”: Florentina Negrescu, psiholog, consilier psihologic și psihoterapeut format în psihoterapie integrativă și psihoterapie experiențială, practitioner în NLP, formator și trainer.

Cursul se poate desfășura doar în luna mai și este format din 3 module + 1 testare finală, în grupă unică pe liceu.

  1. Curs de Educație Financiară, 14-18 ani

Lector ”Clubul de Excelență”: Corneliu Cojocaru, Specialist în consultanță în domeniul publicității și comunicării și în domeniul managementului și afacerilor, fost consilier în cadrul Direcției de Comunicare a Băncii Naționale a României.

Cursul se desfășoară sub forma a două module, perioada de desfășurare fiind la alegerea liceelor, grupă unică pe liceu.

  1. Curs de Învățare Rapidă (Citire rapidă și Memorare creativă), 14-18 ani

Prof. coordonator ”Clubul de Excelență”: Mihaela Doican, Instructor de Citire Rapidă & Citire Rapidă Supramentală, Mentor în cadrul MEMO Academy (Mental Education & More), Membră a Societății Academice AdAnima pentru Transformare și cunoaștere de Sine, Autor pe site-urile Citire Supramentală și Motivation4you.

Cursul se defășoară sub forma a 7 module, perioada de desfășurare fiind la alegerea liceelor, în grupe de maxim 20 de elevi.

Înscrierile se fac sub coordonarea unui reprezentant desemnat de către fiecare liceu în parte!

Cursurile sunt gratuite și se desfășoară în cadrul celor mai importante licee din București!

Click pe fiecare curs pentru detalii!

ro_RO