Concursul ”ARISTOTEL” la Școala Gimnazială 195 ”Hamburg”

Peste 300 de elevi de la Școala Gimnazială 195 ”Hamburg” din capitală au participat la o olimpiadă altfel. Ca să rezolve subiectele, copiii au trebuit să se folosească de logică şi creativitate. Concursul Național Interdisciplinar ”Aristotel” este diferit și se pare că elevilor le place din ce în ce mai mult această provocare.

Mara are 11 ani și a așteptat cu entuziasm să participe la concursul  ”Aristotel”. Curioasă din fire, ea și-a dorit să participle la acest concurs pentru a-și testa nivelul de cunoștințe generale, dar și pentru a învăța să-și învingă emoțiile provocate de participarea la astfel de competiții.

”Concursul mă antrenează să știu cum să mă comport, să nu îmi mai fie teamă, mai aflu și lucruri noi”, a declarat Mara.

Întrebată de ce a ales să participle la acest concurs, Teodora a răspuns: ”Pentru a afla la ce nivel mă aflu, să știu unde greșesc, să mă corectez”.

Copiii au avut de rezolvat subiecte de cultură generală, logică și matematică. Pentru toți a fost o experiență interesantă prin modul de abordare al subiectelor, dar prin faptul să le-a stârnit curiozitatea și le-a permis libertatea de a se exprima într-un mod cât mai creativ.

”Mi s-a părut o experiență plăcută, a fost puțin greu, dar este bine. Îmi recapitulez cunoștințele, îmi reamintesc diferite lucruri”, a declarat Elena.

Pentru alții a fost puțin mai dificil. ”Sunt destul de dificile la început, dacă nu ai exercițiu, dar te poți adapta. Dacă gândești logic îți poți da seama, sunt destul de bune pentru copiii care învață zilnic”, a declarant Rebeca.

Prin această formă de activitate extracurriculară, Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României dorește să susțină dezvoltarea vocațională a copiilor și tinerilor aflați pe băncile școlii. Scopul acestui concurs este acela de a identifica și premia elevii care au competențe și abilități înalte și un potențial cognitiv superior.

”Concursurile sunt extrem de eficiente. Elevii își testează cunoștințele, își testează capacitățile intelectuale, își testează capacitatea de concentrare, învață să își adapteze efortul”, a declarat Lăcătuș Marilena, Profesor Învățământul Primar, Școala Gimnazială 195 ”Hamburg”.

Elevii care vor obține rezultate foarte bune vor fi premiați cu materiale educaționale oferite de Editura Litera.  Proiectul este înscris în Calendarul Activităților Educative Municipale organizate de Inspectoratul Școlar al Municipiului București.

”Copiii își doresc sa obțină premii, cărți, iubesc cărțile și au vrut să participe”, a declarat Ivan Florentina Daniela, Profesor învățământ Primar, Școala Gimnazială 195 ”Hamburg”.

 

ro_RO