Ziua Drepturilor Omului este celebrată în fiecare an în 10 decembrie – ziua în care Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a adoptat, în 1948, Declarația Universală a Drepturilor Omului.
În 2017, Ziua Drepturilor Omului dă startul unei campanii, care va dura un an și care va marca aniversarea a 70 de ani de la semnarea Declarației Universale a Drepturilor Omului, un document de referință care a proclamat drepturile pe care toată lumea le are, indiferent de rasă, culoare, religie, sex, limbă, opinie politică sau de altă natură.
Este cel mai tradus document din lume, disponibil în peste 500 de limbi.
„Toţi oamenii se nasc liberi şi egali în demnitate şi în drepturi”, se afirmă în primul articol al Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, adoptate la 10 decembrie 1948 de Adunarea Generală ONU, primul act internaţional în care au fost exprimate drepturile şi libertăţile fundamentale care trebuie garantate oamenilor din întreaga lume.
Principiile enunţate în cuprinsul Declaraţiei reprezintă un ideal comun al societăţilor democratice care promovează respectul pentru drepturile şi libertăţile omului şi de aceea în fiecare an toate statele membre şi orice alte organizaţii interesate sunt invitate să sărbătorească în 10 decembrie Ziua Internaţională a Drepturilor Omului.
Este o zi a solidarităţii în toată diversitatea sa, indiferent de religie, rasă sau convingeri, este un moment al victoriei raţiunii asupra ignorării, dispreţuirii şi încălcării drepturilor omului cu care se confruntă umanitatea şi care au impus întreprinderea de măsuri pentru protejarea demnităţii şi valorii umane.
Drepturile şi libertăţile, consfinţite în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, au fost catalogate în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, adoptat în 1950 de către Consiliul Europei, o listă de drepturi garantate care reflecta valorile civilizaţiei şi democraţiei: dreptul la viaţă, interzicerea torturii, sclaviei şi a muncii forţate, dreptul la libertate şi securitate, dreptul la un proces echitabil, respectarea vieţii private şi de familie, libertatea de gândire, de conştiinţa şi de religie, libertatea de exprimare, libertatea de întrunire şi de asociere, dreptul la căsătorie, dreptul la o cale de atac eficientă şi interzicerea discriminării.
Importanţa Convenţiei constă nu doar în extinderea domeniului de aplicare al drepturilor pe care le protejează, dar şi în sistemul de control instituit pentru a examina pretinsele încălcări şi de a asigura respectarea şi recunoaşterea de către state a obligaţiilor care le revin în temeiul Convenţiei.
Sunt drepturile omului universale ?
Drepturile omului au devenit subiect de discuţie abia în perioada modernă timpurie. Lumea antică nu poseda acest concept, societăţile antice s-au dezvoltat şi au cunoscut bunăstarea doar cu sisteme de taxe, de justiţie şi de legitimitate politică complet independente de drepturile omului. Tortura şi sclavia au fost foarte populare de-a lungul istoriei. S-a vorbit despre drepturile naturale abia în Evul Mediu şi apoi în timpul Iluminismului şi s-au luat poziţii explicite începând cu revoluţia americană şi cu cea franceză.
După atrocităţile comise în Al Doilea Război Mondial şi Holocast mişcarea pentru drepturile omului a culminat cu adoptarea în 1948 a Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului.
Astăzi drepturile omului sunt percepute, în general, că fiind drepturi inalienabile fundamentale, nu pot fi luate nici unei persoane, sunt universale, aplicându-se peste tot şi sunt aceeaşi pentru toţi. Sunt considerate drepturi naturale şi sunt recunoscute prin drepturile legale, prevăzute în legislaţiile naţionale şi internaţionale.
În Uniunea Europeană, de exemplu, drepturile omului, democraţia şi statul de drept sunt valori esenţiale şi sunt înscrise în tratatul său fondator, iar ţările care doresc să adere la UE, sau cele care au încheiat acorduri comerciale sau de altă natură cu Uniunea, trebuie să respecte aceste valori esenţiale.
Dar nu este peste tot la fel. Se fac eforturi şi sacrificii enorme pentru instituirea sau pentru respectarea drepturilor omului, unii chiar işi dau şi viaţa.
Exemple recente pot fi şi fostul preşedinte al Africii de Sud Nelson Mandela, un simbol al luptei anti-apartheid, care a petrecut 27 de ani în închisoare ca deţinut politic al guvernului sud-african, laureat al Premiului Nobel, şi omagiat în întreaga lume pentru curajul cu care a luptat întreaga viaţă pentru “o societate liberă şi democratică, în care toţi să trăiască în armonie şi cu şanse egale.Este un ideal pentru care sunt gata să mor”, după cum afirma Mandela.
Sau tânara pakistaneză de 16 ani Malala Yousafzai, împuşcată de talibani în cap, în anul 2012, pentru că a cerut educaţie pentru fete. Spunea că nu se teme de nimeni şi tot ce doreşte este doar dreptul la educaţie.
Malala a supravieţuit atentatului şi curajul ei de luptătoare pentru drepturile tinerelor din Pakistan a impresionat o lume întreagă.
Malala este unul dintre cei doi laureaţi ai Premiul Nobel pentru Pace 2014, alături de militantul indian pentru drepturile omului Kailash Satyarthi,după ce a fost onorată, în 6 decembrie 2013, cu atribuirea Premiului ONU al Drepturilor Omului, pe care l-au primit şi Martin Luther King în 1978, Nelson Mandela în 1988 sau Benazir Bhutto în 2008.
Drepturile omului nu sunt încă recunoscute universal şi există dezbateri şi controverse privind conţinutul, natura şi justificarea drepturilor omului şi chiar noţiunea de “drept” în sine. Şi mulţi se întreabă dacă este corect să ne comportăm ca şi cum drepturile ar fi universale şi respectate la fel. Sau cum ar putea să fie violate în ţări care de fapt nu le recunosc?
Astăzi, drepturile economice, sociale, culturale, civile, politice şi dreptul la dezvoltare sunt în centrul atenţiei tuturor preocupărilor privind pacea, securitatea şi dezvoltarea, se stabilesc noi standarde şi se extinde interesul şi asupra drepturilor copiilor, femeilor, victimelor torturii, persoanelor cu dizabilităţi şi chiar asupra instituţiilor regionale.
Şi, atunci când drepturile le sunt încălcate, indivizii pot sesiza instituţiile internaţionale care protejează drepturile omului pentru că există consensul că violarea drepturilor omului trebuie pedepsită.
S-a schimbat atitudinea faţă de recunoaşterea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi, a migranţilor şi a familiilor acestora, a persoanelor cu diferite orientări sexuale, a indigenilor sau minorităţilor şi sute de mii de persoane victime ale torturii sau ale traficului uman au fost asistate pentru a-şi reconstrui viaţa.
Statele şi Organizaţia Naţiunilor Unite recunosc importantă rolului societăţii civile în susţinerea şi protecţia celor lipsiţi de apărare, în atragerea atenţiei asupra necesităţii unor noi standarde, în susţinerea politicilor publice privind drepturile şi libertăţile, iar organizaţiile neguvernamentale au devenit mai independente, mai autoritare şi mai influente.
La rândul lor oamenii de pretutindeni au devenit mai conştienţi în privinţa drepturilor lor şi cer mai multă transparenţă şi responsabilitate din partea guvernanţilor şi dreptul de a participa deplin la viaţă publică.
Se întăreşte şi percepţia privind responsabilitatea socială corporatistă şi a angajatorilor în general.
Politicile şi legislaţia internaţională evoluează permanent şi se îndreaptă către drepturile persoanelor vârstnice, dreptul la adevăr, dreptul la un mediu curat, la apă, la hrană sau la condiţii sanitare decente.
Sunt încă multe de făcut pentru consolidarea drepturilor, libertăţilor şi demnităţii umane peste tot în lume, dar în ultimele două decenii au fost făcuţi deja paşi importanţi.
“Oamenii sunt înzestraţi cu rațiune și conștiinţa și trebuie să se comporte unii faţă de altii în spiritul fraternităţii” – mai afirmă Declaratia Universala a Drepturilor Omului, tot în articolul 1.
