Astăzi se împlinesc 116 ani de la nașterea lui Ion Irimescu, cel care este considerat cel mai mare sculptor român după Brâncuşi. Cu o grație desăvârșită, Ion Irimescu nu lucra niciodată după modele. Se gândea îndelung. Alegea temele creației din experiența interioară. „Uneori” – mărturisea artistul – „mă trezeam noaptea. Mă gândeam. Săream jos din pat. Luam creionul și hârtia. Însăilam o idee care îmi venea. Dar, lucrarea o începeam, o migăleam și desăvârșeam în atelier”… „Desenele? Când vrei să creezi o lucrare de sculptură, îți vine în gând o idee. Cauți repede creionul și hârtia și-o transpui în câteva linii, să o fixezi, ca, pe urmă, s-o reiei, să o reeditezi, să o speculezi. Să o dezvolți și să constitui baza unei lucrări. Prin urmare, desenul este mama fiecărei opere de artă.
Temele sale predilecte erau „Mama și copilul”, „Autoportret”, „Maternitate”, „Xenia”, la care s-au adăugat portretele unor oameni iluștri: Dimitrie Cantemir, Constantin Brâncuși, Tudor Arghezi, Vasile Pârvan, Nicolae Iorga, Mihail Sadoveanu ș.a. Dar, între toate cele care i-au izbutit și la care artistul a revenit, ca la un refren îndrăgit, se află „Maternitatea” („între toate minunile lumii, triumfă misterul solar, maternitatea, naștere-renaștere”, rămâne „întâia, suprema”), în special, „Mama cu copilul ei”, pe care o considera „cel mai fermecător subiect”. „Tema m-a urmărit mereu”… Dragostea. Esența vieții. Mama. Procreația. Nașterea. Renașterea. Continuitatea…
Bogăția și diversitatea creațiilor sale sunt, într-un anume fel, un înalt omagiu adus înaintașilor, moșilor și strămoșilor, mai direct părinților săi și „doamnei vieții sale” (Jenița), care se odihnesc în cimitirul de la Oprișeni, lângă bisericuța a cărei pictură realizată în stil clasic (anii studenției) desemnează prima operă artistică însemnată a maestrului. Fălticenii înseamnă locul sacru „al celor mai frumoase amintiri”, cu „casa părintească, cea care conține sufletul omului”.
