GANDUL:SPECIAL GÂNDUL: "România are şansă!" – Cornel Amariei: web-designer la 7 ani, expert în roboţi la 16

Articol publicat în Gândul pe 19 mai 2010

Campania “România are şansă!”

Are 16 ani şi predă cursuri de robotică la facultate. Îşi pierde nopţile realizând proiecte şi a pierdut şirul concursurile internaţionale pe care le-a câştigat

Cornel Amariei, ca mulţi alţi adolescenţi de 16 ani, pierde nopţile. În orele în care ar trebui să doarmă, el construieşte roboţi, creează softuri, se preocupă de proiecte ecologice sau inventează proteze pentru oamenii cu handicap locomotor. La 16 ani are probleme de memorie: nu mai ştie exact la ce concurs internaţional a luat medalia de aur, locul întâi (care de multe ori nu sunt unul şi acelaşi lucru) sau un loc trei care valorează mai mult decât toate medaliile de aur. A câştigat prea multe ca să ţi le înşire cronologic, luat din scurt. Când nu merge la liceu, se duce la facultate. Predă acolo cursuri de robotică. Ca toţi băieţii, când era mic, cum primea o jucărie nouă, se apuca s-o demonteze ca să vadă cum funcţionează. Spre deosebire de alţii, însă, ştia să le şi pună la loc. Nu neapărat în forma iniţială, de multe ori făcea altele complet noi.

De la web-design la roboţi

 

Până să construiască roboţi în toată regula, însă, Cornel a avut o serie de alte preocupări. Chiar şi acum îl jenează statutul de expert în robotică, argumentând că face mult mai mult de-atât. “M-am născut cu calculatorul lângă mine. Îmi povestea mama că la doi ani şi jumătate mă jucam pe calculator. Am făcut asta până pe la şapte ani, când, a început să mă intereseze şi altceva. Pe atunci m-am apucat de web-design. Pe la opt ani am făcut prima pagină web. Am studiat vreo doi ani treaba asta şi mă ajută şi acum. Dar pe parcurs am vrut să încerc şi altele”, povesteşte Cornel. După clasele primare a intrat la Colegiul de Informatică Tudor Vianu, o perioadă de care nu-şi aduce aminte cu prea multă plăcere. În general, Cornel are o părere proastă despre sistemul de învăţământ de la noi – prea multă teorie care în sine nu este rea, doar e complet nefolositoare când trebuie s-o pui în practică. În anii de gimnaziu şi-a petrecut timpul liber creând programe pe calculator, până când, după ce a văzut un film de prezentare despre cursurile de robotică de la Politehnică, i s-a aprins un beculeţ. “Am căutat pe google “cum să construieşti un robot” şi am început să studiez.

Am învăţat destul de multe, am mai citit şi nişte cărţi şi am început să construiesc. Prima mea jucărie am construit-o cu un kit mecano – un robot pe care l-am programat să urmărească puncte de lumină. Dacă puneam lumina în stânga, se ducea după lumină. Asta se întâmpla prin clasa a şaptea”, povesteşte Cornel. A urmat apoi concursul INFOMATRIX 2008, unde a intrat în concurs cu un sistem de securitate. “Era în mare parte un soft care conecta mai multe camere web, detecta feţe, detecta sunete etc… şi avea o interfaţă externă care conecta alarmele ce se declanşau în cazul în care camerele detectau ceva. A fost o muncă foarte migăloasă, vreo 40.000 de coduri de proiectat, nici măcar nu a funcţionat foarte bine, dar am luat medalia de bronz. Când am luat această medalie a fost pentru mine cea mai frumoasă victorie. Una e când te aştepţi să iei o medalie, dar atunci când nu te aştepţi la nimic, dar totuşi primeşti, te motivează extraordinar”, povesteşte Cornel.

Cum a învăţat să înveţe

De atunci performanţele au continuat să vină. Folosindu-se de şenilele unui buldozer de jucărie găsit acasă, a construit un robot pe care l-a dotat şi cu o mână şi o cameră cu infraroşu. A mers cu proiectul tocmai în Turkmenistan, alături de concurenţi din 80 de ţări veniţi cu peste 900 de proiecte. “La aeroport ne-au aşteptat cu două maşini de poliţie, maşina noastră şi o ambulanţă. Am luat medalia de aur acolo, şi, motivat ca întotdeauna, m-am întors în România şi mi-am continuat studiile”. Studiile le-a continuat la Politehnică, unde funcţiona un punct de robotică.

“I-am contactat, le-am spus ce am făcut până acum şi au zis ok. La început mă gândeam că sunt ei, de fapt era un singur om, iar punctul de robotică era ceva foarte mic, undeva pe un hol. Dar măcar rămăseseră foarte multe piese din anii trecuţi. Am început să mă joc cu ele şi abia aşa am învăţat cum se fac lucruri foarte avansate şi mi-am format şi gândirea pe care o am acum. Este mai bine să ştii să înveţi, decât să creezi că ştii totul”, spune Cornel. Anul acela a luat trei alte medalii de aur şi locul unu, la alte trei competiţii. “La astfel de competiţii cam 10% dintre concurenţi iau medalii de aur, dar există numai un singur loc unu. Eu am luat aur şi locul unu, ceea ce este important de precizat”.

O medalie de aur valorează uneori mai puţin ca un loc trei, cum avea să descopere Cornel, anul trecut, la un concurs de robotică din Viena. ” Am luat o medalie de bronz. Asta m-a făcut să mă simt foarte bine, pentru că am concurat cu profesori universitari. Un loc trei acolo înseamnă cam locul trei în lume”.

Profesorul de 16 ani

Între timp, Cornel a început să şi predea cursuri de robotică la Politehnică. În paralel, predă cursuri similare pentru colegii de liceu. Studenţi mai în vârstă decât el au constatat că un profesor de 16 ani poate fi mai exigent ca unul cu părul alb. “Cel mai mare orgoliu, tot timpul îl am eu, din păcate nu reuşesc să scap de el”, spune Cornel întrebat dacă studenţilor nu le vine greu să ia notiţe de la unul mai tânăr ca ei. “Dar multora nu le pasă de asta şi sper să rămână aşa”. La liceu predă pentru copii de clasa a şasea, dar şi pentru veteranii de a douăsprezecea. Poate şi de aceea îi este greu să fie pur şi simplu un coleg. “La şcoală nu am un statut foarte frumos. Nu mulţi înţeleg ceea ce fac şi unora chiar le este frică să stea lângă mine. Mă întreb de ce? Cred că le este frică că le fac ceva”…

Domenii şi subdomenii

La 16 ani, Cornel are o experienţă suficient de vastă ca să-şi fi format şi o etică de lucru. “Mai nou, îmi vine uşor să construiesc roboţii. Dacă am o idee pe care vreau să o urmez, îmi este uşor. Dar dacă particip la un concurs cu temă dată, atunci durează vreo două luni proiectarea într-un program 3D până la ultima piuliţă, pentru ca atunci când îl construiesc să fie OK. Când faci doar nişte schiţe şi te apuci deja să construieşti, ajungi să-ţi rupi degetele”. Pasiunea pentru robotică, printre altele, l-a făcut pe Cornel să exceleze în variate domenii. “Sunt multe lucruri pe care le înveţi construind aşa ceva, începând de la psihologie până la electronică şi fizică, în principal. Este foarte importantă şi partea de mecanică, şi, la rândul lui, fiecare dintre aceste domenii are subdomeniile lui. Sunt un workoholic şi niciodată nu pot să stau. Dorm foarte puţin, lucrez întruna”, spune Cornel.

Cu premiul pe perete

Singurul lucru care îl limitează este partea financiară. Robotica este cel mai costisitor hobby. “Preţurile sunt foarte mari, sunt concursuri unde se ajunge să se cheltuiască şi 20.000 de euro pentru un robot. Mai sunt concursuri în care maşini robotizate trebuie să parcurgă singure un traseu de 400 de kilometri. Acolo costurile se ridică şi la 200.000 de euro. Tot timpul mă ceartă mama că mi-am ales cele mai scumpe hobby-uri”. Părinţii l-au ajutat întotdeauna, dar nu pe atât cât Cornel s-a ajutat singur. Majoritatea proiectelor şi le finanţează cu banii pe care îi câştigă din premii. “O să particip la un proiect legat de ecologie. Premiul este de 5.000 de euro, ceea ce nu este de neglijat. Am printat suma şi am lipit-o de perete, ca să ştiu pentru ce lucrez. Oricine poate spune că nu îi pasă de premiu, dar să fim serioşi… 5.000 de euro e o sumă enormă. Dacă nu aveam banii din premii, nu mai aveam bani nici de piese”.

Robotica a încetat de mult să mai fie o joacă pentru Cornel. Spune că nu se apucă niciodată de un proiect, dacă nu este unul util. În stadiu de proiect este o proteză pentru persoanele cu handicap. “M-am gândit la nişte picioare, ca un fel de pantaloni mai mari, care să meargă singure în locul tău. Din păcate, este foarte greu de pus în practică, un astfel de proiect ar costa mii de euro”.

 

Cornel Amariei:

• Bursier la Liceul Internaţional de Informatică Bucureşti

• Predă benevol cursuri la Facultatea de Automatică şi Calculatoare a Politehnicii

• Membru în Clubul de Excelenţă Dan Voiculescu

• Membru în conducerea Clubului de Robotică şi Inginerie al Politehnicii

• Membru în Asociaţia Studenţilor şi Absolvenţilor Facultăţii de Inginerie

Articol publicat în Gândul pe 19 mai 2010

Campania “România are şansă!”

Are 16 ani şi predă cursuri de robotică la facultate. Îşi pierde nopţile realizând proiecte şi a pierdut şirul concursurile internaţionale pe care le-a câştigat

Cornel Amariei, ca mulţi alţi adolescenţi de 16 ani, pierde nopţile. În orele în care ar trebui să doarmă, el construieşte roboţi, creează softuri, se preocupă de proiecte ecologice sau inventează proteze pentru oamenii cu handicap locomotor. La 16 ani are probleme de memorie: nu mai ştie exact la ce concurs internaţional a luat medalia de aur, locul întâi (care de multe ori nu sunt unul şi acelaşi lucru) sau un loc trei care valorează mai mult decât toate medaliile de aur. A câştigat prea multe ca să ţi le înşire cronologic, luat din scurt. Când nu merge la liceu, se duce la facultate. Predă acolo cursuri de robotică. Ca toţi băieţii, când era mic, cum primea o jucărie nouă, se apuca s-o demonteze ca să vadă cum funcţionează. Spre deosebire de alţii, însă, ştia să le şi pună la loc. Nu neapărat în forma iniţială, de multe ori făcea altele complet noi.

De la web-design la roboţi

 

Până să construiască roboţi în toată regula, însă, Cornel a avut o serie de alte preocupări. Chiar şi acum îl jenează statutul de expert în robotică, argumentând că face mult mai mult de-atât. “M-am născut cu calculatorul lângă mine. Îmi povestea mama că la doi ani şi jumătate mă jucam pe calculator. Am făcut asta până pe la şapte ani, când, a început să mă intereseze şi altceva. Pe atunci m-am apucat de web-design. Pe la opt ani am făcut prima pagină web. Am studiat vreo doi ani treaba asta şi mă ajută şi acum. Dar pe parcurs am vrut să încerc şi altele”, povesteşte Cornel. După clasele primare a intrat la Colegiul de Informatică Tudor Vianu, o perioadă de care nu-şi aduce aminte cu prea multă plăcere. În general, Cornel are o părere proastă despre sistemul de învăţământ de la noi – prea multă teorie care în sine nu este rea, doar e complet nefolositoare când trebuie s-o pui în practică. În anii de gimnaziu şi-a petrecut timpul liber creând programe pe calculator, până când, după ce a văzut un film de prezentare despre cursurile de robotică de la Politehnică, i s-a aprins un beculeţ. “Am căutat pe google “cum să construieşti un robot” şi am început să studiez.

Am învăţat destul de multe, am mai citit şi nişte cărţi şi am început să construiesc. Prima mea jucărie am construit-o cu un kit mecano – un robot pe care l-am programat să urmărească puncte de lumină. Dacă puneam lumina în stânga, se ducea după lumină. Asta se întâmpla prin clasa a şaptea”, povesteşte Cornel. A urmat apoi concursul INFOMATRIX 2008, unde a intrat în concurs cu un sistem de securitate. “Era în mare parte un soft care conecta mai multe camere web, detecta feţe, detecta sunete etc… şi avea o interfaţă externă care conecta alarmele ce se declanşau în cazul în care camerele detectau ceva. A fost o muncă foarte migăloasă, vreo 40.000 de coduri de proiectat, nici măcar nu a funcţionat foarte bine, dar am luat medalia de bronz. Când am luat această medalie a fost pentru mine cea mai frumoasă victorie. Una e când te aştepţi să iei o medalie, dar atunci când nu te aştepţi la nimic, dar totuşi primeşti, te motivează extraordinar”, povesteşte Cornel.

Cum a învăţat să înveţe

De atunci performanţele au continuat să vină. Folosindu-se de şenilele unui buldozer de jucărie găsit acasă, a construit un robot pe care l-a dotat şi cu o mână şi o cameră cu infraroşu. A mers cu proiectul tocmai în Turkmenistan, alături de concurenţi din 80 de ţări veniţi cu peste 900 de proiecte. “La aeroport ne-au aşteptat cu două maşini de poliţie, maşina noastră şi o ambulanţă. Am luat medalia de aur acolo, şi, motivat ca întotdeauna, m-am întors în România şi mi-am continuat studiile”. Studiile le-a continuat la Politehnică, unde funcţiona un punct de robotică.

“I-am contactat, le-am spus ce am făcut până acum şi au zis ok. La început mă gândeam că sunt ei, de fapt era un singur om, iar punctul de robotică era ceva foarte mic, undeva pe un hol. Dar măcar rămăseseră foarte multe piese din anii trecuţi. Am început să mă joc cu ele şi abia aşa am învăţat cum se fac lucruri foarte avansate şi mi-am format şi gândirea pe care o am acum. Este mai bine să ştii să înveţi, decât să creezi că ştii totul”, spune Cornel. Anul acela a luat trei alte medalii de aur şi locul unu, la alte trei competiţii. “La astfel de competiţii cam 10% dintre concurenţi iau medalii de aur, dar există numai un singur loc unu. Eu am luat aur şi locul unu, ceea ce este important de precizat”.

O medalie de aur valorează uneori mai puţin ca un loc trei, cum avea să descopere Cornel, anul trecut, la un concurs de robotică din Viena. ” Am luat o medalie de bronz. Asta m-a făcut să mă simt foarte bine, pentru că am concurat cu profesori universitari. Un loc trei acolo înseamnă cam locul trei în lume”.

Profesorul de 16 ani

Între timp, Cornel a început să şi predea cursuri de robotică la Politehnică. În paralel, predă cursuri similare pentru colegii de liceu. Studenţi mai în vârstă decât el au constatat că un profesor de 16 ani poate fi mai exigent ca unul cu părul alb. “Cel mai mare orgoliu, tot timpul îl am eu, din păcate nu reuşesc să scap de el”, spune Cornel întrebat dacă studenţilor nu le vine greu să ia notiţe de la unul mai tânăr ca ei. “Dar multora nu le pasă de asta şi sper să rămână aşa”. La liceu predă pentru copii de clasa a şasea, dar şi pentru veteranii de a douăsprezecea. Poate şi de aceea îi este greu să fie pur şi simplu un coleg. “La şcoală nu am un statut foarte frumos. Nu mulţi înţeleg ceea ce fac şi unora chiar le este frică să stea lângă mine. Mă întreb de ce? Cred că le este frică că le fac ceva”…

Domenii şi subdomenii

La 16 ani, Cornel are o experienţă suficient de vastă ca să-şi fi format şi o etică de lucru. “Mai nou, îmi vine uşor să construiesc roboţii. Dacă am o idee pe care vreau să o urmez, îmi este uşor. Dar dacă particip la un concurs cu temă dată, atunci durează vreo două luni proiectarea într-un program 3D până la ultima piuliţă, pentru ca atunci când îl construiesc să fie OK. Când faci doar nişte schiţe şi te apuci deja să construieşti, ajungi să-ţi rupi degetele”. Pasiunea pentru robotică, printre altele, l-a făcut pe Cornel să exceleze în variate domenii. “Sunt multe lucruri pe care le înveţi construind aşa ceva, începând de la psihologie până la electronică şi fizică, în principal. Este foarte importantă şi partea de mecanică, şi, la rândul lui, fiecare dintre aceste domenii are subdomeniile lui. Sunt un workoholic şi niciodată nu pot să stau. Dorm foarte puţin, lucrez întruna”, spune Cornel.

Cu premiul pe perete

Singurul lucru care îl limitează este partea financiară. Robotica este cel mai costisitor hobby. “Preţurile sunt foarte mari, sunt concursuri unde se ajunge să se cheltuiască şi 20.000 de euro pentru un robot. Mai sunt concursuri în care maşini robotizate trebuie să parcurgă singure un traseu de 400 de kilometri. Acolo costurile se ridică şi la 200.000 de euro. Tot timpul mă ceartă mama că mi-am ales cele mai scumpe hobby-uri”. Părinţii l-au ajutat întotdeauna, dar nu pe atât cât Cornel s-a ajutat singur. Majoritatea proiectelor şi le finanţează cu banii pe care îi câştigă din premii. “O să particip la un proiect legat de ecologie. Premiul este de 5.000 de euro, ceea ce nu este de neglijat. Am printat suma şi am lipit-o de perete, ca să ştiu pentru ce lucrez. Oricine poate spune că nu îi pasă de premiu, dar să fim serioşi… 5.000 de euro e o sumă enormă. Dacă nu aveam banii din premii, nu mai aveam bani nici de piese”.

Robotica a încetat de mult să mai fie o joacă pentru Cornel. Spune că nu se apucă niciodată de un proiect, dacă nu este unul util. În stadiu de proiect este o proteză pentru persoanele cu handicap. “M-am gândit la nişte picioare, ca un fel de pantaloni mai mari, care să meargă singure în locul tău. Din păcate, este foarte greu de pus în practică, un astfel de proiect ar costa mii de euro”.

Cornel Amariei:

• Bursier la Liceul Internaţional de Informatică Bucureşti

• Predă benevol cursuri la Facultatea de Automatică şi Calculatoare a Politehnicii

• Membru în Clubul de Excelenţă Dan Voiculescu

• Membru în conducerea Clubului de Robotică şi Inginerie al Politehnicii

• Membru în Asociaţia Studenţilor şi Absolvenţilor Facultăţii de Inginerie