În perioada 1-2 septembrie 2017, cei mai activi reprezentanți din domeniul educației în limba engleză se vor reuni la București, în cadrul celei de-a X-a Conferințe anuale Fischer International pentru profesorii de limba engleză și pentru alți profesioniști ELT.
Evenimentul este dedicat profesorilor și altor profesioniști din domeniul ELT (English Language Teaching), are participare internațională și este organizat în parteneriat educațional cu Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României. Înscrierile la eveniment sunt deschise!
Conferința Fischer International 2017 oferă participanților acces la informație de specialitate și șansa de a dezbate, alături de colegi din țară și de speakeri internaționali, cele mai importante tendințe și noutăți din domeniul educației și al limbii engleze. Participanții vor avea prilejul să interacționeze, să socializeze, să facă schimb de experiență și să își îmbunătățească bagajul informațional.
Printre speakerii care vor fi prezenți la eveniment se număra:
David Evans (National Geographic Learning) – scriitor, producător radio pentru British Council și prezentator, a participat în cadrul a numeroase conferințe și evenimente organizate de școli și de universități de prestigiu. Evans este câștigătorul a mai multor premii pentru cărțile pe care le-a publicat, axate pe marketing și educație. Prin National Geographic Learning, David Evans a realizat dezbateri și workshop-uri despre creativitate, motivație, storytelling și abilități de prezentare, în mai multe țări ale lumii.
Gary Anderson (Cambridge University Press) – formator internațional al editurii Cambridge University Press, călătorește foarte mult pentru a susține prelegeri, ateliere practice și sesiuni de formare profesională destinate profesorilor de limba engleză și elevilor acestora, care utilizează materiale editate de Cambridge. În cadrul sesiunilor dedicate, Anderson prezintă participanților metodologia care a stat la baza editării cărților respective și modul în care această metodologie se transferă în practica predării. Gary Anderson a susținut prezentări în peste 50 de țări de pe teritoriul a patru continente.
Ania Gebka-Suska (Penguin Random House) – de-a lungul carierei sale, a avut multiple poziții de conducere, fiind inițiatoarea mai multor proiecte în domeniul educației, de la proiecte de management la aspecte legate de design-ul materialelor educaționale și leadership în educație. Este fondatoarea și co-fondatoarea a trei companii (Program School of Languages Ltd, 4ELT și Dragon Fly) și a condus o asociație națională a profesorilor (IATEFL Polonia).
Tim Pearse (National Geographic Learning) – are peste 12 ani de experiență în domeniul educației, realizând și implementând cursuri specializate, în diferite sectoare de afacere – Finanțe, IT, Sănătate, Energie, Industrie. Pearse este responsabil pentru strategie, marketing și vânzări de materiale print și digitale, în domeniul ELT. Colaborează cu școli de stat, private și internaționale, colegii și universități de renume.
Evenimentul se va desfășura la Rin Grand Hotel, București. Sunt așteptați cel puțin 400 de participanți.
De zece ani, evenimentele marca Fischer International dedicate profesioniștilor din sfera ELT se desfășoară în parteneriat cu universități de top și cu centre de formare a cadrelor didactice, de prestigiu mondial.
Partenerul educațional al Conferinței Fischer International pentru profesorii de limba engleză și pentru alți profesioniști ELT este Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României.
Prin misiunea sa, Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României valorifică și promovează inteligența și excelența în domeniul educației și al culturii.
Detalii despre Conferință și despre înscrieri sunt disponibile pe site-ul organizatorului: https://goo.gl/Sy4zKS