Antena 1: Daniel, profesor la 19 ani

Reportaj difuzat în Observatorul Antenei 1 de la ora 07:00 din data de 15.11.2014.

Pentru Daniel, un tânăr de 19 ani, informatica nu mai are niciun secret! I-a descoperit demult toate tainele, iar acum, îi ajută şi pe elevii care învaţă în fostul său liceu să le afle

Click cu click. Când nu joacă rolul de dascăl, Daniel, care e şi mambru al clubului de excelenţă al Fundaţiei Dan Voiculescu, merge la Politehnică, unde este student în anul întâi.

La numai 19 ani, Daniel Posdărescu este profesor la Liceului Internaţional de Informatică Bucureşti, unde a învăţat şi el până de curând.

Face asta de două ori pe săptămână, printre pauzele de la cursurile de la Politehnică, unde este student în anul întâi.

Daniel le vorbeşte despre informatică elevilor de clasa a şasea, a şaptea şi a opta.

În trecut, Daniel a predat şi liceenilor, însă de când este în Comisia de pregătire a Lotului Naţional de Informatică al României, nu prea mai are timp. Foştii lui profesori, actuali colegi, au numai cuvinte de laudă.

Daniel Posdărescu este unul dintre cei mai buni informaticieni ai României. Este olimpic internaţional şi are un palmares impresionant: nouă medalii, dintre care trei de aur, trei de argint şi trei de bronz.

Iar de patru ani, Daniel este membru al Clubului de Excelenţă al Fundaţiei Dan Voiculescu.

Imagini de la eveniment
[oqeygallery id=473]
Fotografii Dan Marinescu/FDVDR

ro_RO