Ioan Daniel Barbu

Ioan Daniel Barbu este profesor de istorie/geografie la Colegiul Naţional “Horea, Cloşca şi Crişan” și la Colegiul Economic “Dionisie Pop Marţian” din Alba Iulia.

Merge pe ideea că poate influenţa enorm tinerii cu puterea exemplului personal și susţine că va reuşi să formeze tineri responsabili, educaţi, care să înţeleagă către ce se îndreaptă omenirea şi vor şti astfel să-şi croiască drum spre un viitor bun pentru ei şi pentru noi, ceilalţi.

Obiectivul său nu este de a le umple elevilor memoria cu informaţii inutile, ci de a forma personalităţi, oameni capabili să se adapteze la schimbările societăţii contemporane, care să facă faţă provocărilor ei, să înveţe permanent, să trăiască frumos și să lase un semn deosebit al trecerii lor.

De doi ani, a descoperit şi studiază cu mare interes tot ceea ce se defineşte ca fiind „educaţia nonformală”. A urmat cursuri organizate de ONG-uri pentru tineri, precum Cercetaşii României sau Centrul de Voluntariat Alba şi aplică metode de educaţie non-formală la ore şi în diversele activităţi extracurriculare.

Predă informaţii de bază şi utilizează mult spaţiul orizontului local (drumeţii în jurul oraşuluii, acţiuni de ecologizare, discuţii cu bătrânii oraşului despre istoria locului – interviul, sondaje despre rolul şi locul şcolii în comunitate realizate împreună cu copiii etc.). Astfel, copiii pornesc în misiunea cunoaşterii de la local la universal, de la clasă la lume, de la camera fiecăruia la spaţiul nelimitat.

În acest fel, elevii săi au obținut rezultate excepționale la numeroase concursuri și olimpiade.

ro_RO