Activitati distractive pentru bebelus cand nu puteti iesi afara

Cand temperaturile prietenoase de afara iti permit sa iti scoti bebelusul la plimbare, nici nu iti dai seama cand timpul zboara, iar prichindelul tau se pregateste de o portie zdravana de somn. Dar ce faci cand afara este foarte frig, iar micutul tau nici gand sa vrea sa doarma? In asemenea situatii, pune in aplicare cateva strategii creative: iata 6 activitati distractive pentru tine si bebelus cand nu puteti iesi afara!

Transforma-l in ajutorul tau de bucatar

Mos Ene nu vrea sub niciun chip sa iti viziteze prichindelul? In acest caz, o varianta distractiva de a va umple placut, dar cu folos timpul este acela de a gati “impreuna”. Pune-ti micutul in scaunul lui inalt in care mananca de obicei si spune-i povestea bunatatilor pe care le pregatesti pentru el si intreaga familie.

Cu o voce calda, rostind cuvintele rar si domol, povesteste-i fetitei sau baietelului tau intregul demers culinar, cu toti pasii pe care ii urmezi. Ca nu se plictiseasca si sa devina agitat, arata-i fiecare ingredient pe care il vei adauga in mancare si permite-i sa il atinga si sa il miroasa.

Luati impreuna lectii de muzica

O alta idee de activitate creativa alaturi de micutul tau plin de energie implica jucariile si instrumentele muzicale pe care le aveti la indemana. Daca princhidelul tau este inca prea micut pentru a sustine un recital in toata regula, preia tu carma spectacolului si canta la xilofon, orga, chitara, tobe sau orice alte instrumente ai la dispozitie.

Cel mai probabil, bebelusul tau va fi fascinat de sunetele pe care le aude si se va inveseli instant, insotindu-ti eforturile muzicale cu gangureli si rasete din inima! 

Jucati-va cu mingea

Cand micutul ajunge la varsta la care poate sta in fundulet (la circa 6 luni), iata ce ai putea face pentru a va distra impreuna intr-o zi geroasa de iarna! Ia cateva mingiute colorate, moi, pe care initial i le vei oferi sa le analizeze cu atentie.

Da-i rand pe rand cate o mingiuta, iar prichidelul le va pipai si framanta curios intre degetele sale. Cand s-a familiarizat cu noile sale jucarii, poti trece la joaca propriu-zisa care poate fi orice iti trece prin cap, de la jonglerii la rostogolirea mingilor pe o rampa improvizata pentru ca princhidelul tau sa le prinda.

Cititi povesti impreuna

Cand afara este frig si ninge domol, ce poate fi mai placut decat sa te cufunzi in patul confortabil alaturi de prichindelul tau si de o cana aromata de ceai ori ciocolata calda? Pentru a va face amandurora pofta de o portie strasnica de somn, cititi povesti!

Cele mai indicate cartulii de povesti pentru bebelusii cu varsta cuprinsa intre 6 si 12 luni sunt cele din carton, pe care prichindeii se simt tentati sa le apuce cu manutele, sa le studieze pe indelete si sa le roada. Micutii adora sa asculte vocea mamei lor – asa ca nu ezita sa ii citesti povestioare cu printi si printese si felurite animalute pana cand Mos Ene isi face simtita prezenta!

Balaciti-va alaturi de ratuste

Transforma baita de zi cu zi intr-o adevarata aventura! Umple cada cu apa calduta, adauga spuma de baie organica, sigura pentru bebelusi, si cateva ratuste sau alte jucarii colorate plutitoare.

Bagati-va amandoi in apa si jucati-va impreuna cu baloanele de spuma si simpaticele jucarioare. Astfel, impusti doi iepuri dintr-o lovitura: nu numai ca te distrezi pe cinste cu micutul tau, dar ii si oferi baita zilnica, numai buna inainte de un somn strasnic!

Alegeti hainutele pentru calcat

Cu un ghemotoc de energie in casa, nu este de mirare ca masina de spalat si suportul de rufe sunt mai mereu pline de hainute! Intr-o zi friguroasa de iarna, permite-i prichindelului tau sa te “ajute” la selectarea hainelor uscate pe care urmeaza sa le calci.

Povesteste-i despre culori, arata-i care sunt hainele albe, cele negre si cele colorate si invata-l sa le separe. Chiar daca in urma voastra va ramane un morman de hainute aruncate ici colo, atat tu, cat si bebelusul tau va veti distra copios!

 sursa: copilul.ro

ro_RO