S-a întâmplat pe 31 octombrie

La 31 octombrie 1881, s-a născut Eugen Lovinescu, critic şi istoric literar, teoretician al literaturii şi sociolog al culturii, memorialist, dramaturg, romancier şi nuvelist român, cel mai de seamă critic după Titu Maiorescu: “Istoria literaturii române contemporane”, “De peste prag”, “Lulu”, “Nuvele florentine”, “T. Maiorescu şi contemporanii lui”.

Eugen Lovinescu

Pe 31 octombrie 1517, profesorul Martin Luther lipește pe ușa bisericii din Wittenberg cele 95 de teze, care invitau la o dispută academică pe tema indulgențelor. Data este considerată drept început al Reformei, sărbătorită de protestanți ca Ziua Reformei.

Tot într-o zi de 31 octombrie 1864, Nevada a devenit cel de al 36-lea stat al Statelor Unite ale Americii.

Anul 1892, pe 31 octombrie, scriitorul și medicul britanic Sir Arthur Conan Doyle publica volumul de povestiri Aventurile lui Sherlock Holmes, o colecție de 12 povestiri polițiste avându-l în rolul principal pe faimosul detectiv. Cartea originală a fost ilustrată de Sidney Paget. Acestea sunt primele povestiri scurte despre Sherlock Holmes. Ele au fost publicate inițial ca simple povestiri în revista Strand Magazine în perioada iulie 1891 – iunie 1892, apoi în volum, în Marea Britanie, într-un tiraj inițial de 14.500 de exemplare. Cartea a fost publicată și în S.U.A.

La data de 31 octombrie 1941, după 14 ani de muncă susținută a unei echipe de peste 400 de muncitori, monumentul de pe Muntele Rushmore era finalizat. Muntele Rushmore, situat lângă orășelul Keystone din statul american Dakota de Sud, prezintă – sculptate în granit – statuile a patru președinți ai Statelor Unite ale Americii, care au marcat cel mai mult istoria lor: George Washington, Thomas Jefferson, Theodore Roosevelt și Abraham Lincoln. Sculpturile au fost create de Gutzon Borglum, un fost elev al lui Rodin. Statuile sunt situate la altitudinea de 1.740 de metri și măsoară 18 metri în înălțime. Mount Rushmore National Memorial atrage anual peste două milioane de turiști.

sursa: magicfm.ro, mediafax.ro, wikipedia.ro

ro_RO