Patru universităţi româneşti au fost incluse în topul celor mai bune 800 la nivel mondial

Patru universităţi din România au fost incluse în top 800 ale celor mai bune la nivel mondial, pentru anul în curs.

Mai exact, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi (701+),  Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (701+), Universitatea din Bucureşti (701+) şi Universitatea de Vest din Timişoara (701+).

La nivel global, Massachusetts Institute of Technology din SUA rămâne în continuare în fruntea clasamentului. Pe locul al II-lea se află Harvard University iar pe locul al III-lea este University of Cambridge din Marea Britanie.

Toate cele patru universităţi româneşti au fost incluse în top şi anul trecut, însă atunci se clasau pe locuri între 600 – 700.

Topul celor mai bune universităţi este realizat de QS pe baza reputaţiei academice, reputaţiei în rândul angajatorilor, raportului între numarul de studenţi şi corpul didactic, numărului de lucrări academice listate în publicaţii de specialitate, numărului cadrelor didactice internaţionale, numărului studenţilor internaţionali.

Vezi AICI lista universităţilor incluse în top 800. 

sursa: edu-news.ro

ro_RO