Intr-o zi de 12 februarie, in 1541, cuceritorul spaniol Pedro de Valdivia intemeia orasul Santiago de Chile, sub numele Santiago de Nueva Extremadura. Ceremonia de infiintare a fost tinuta pe Dealul Huelen (redenumit apoi Cerro Santa Lucia). Valdivia a ales locatia orasului datorita climatului moderat si usurintei cu care putea fi aparat.
In 1554, pe 12 februarie, la jumatate de an dupa ce revendicase tronul Angliei, devenind regina pentru 9 zile (10 – 19 iulie 1553), Lady Jane Grey era decapitata in Tower Green.
Pe 12 februarie, 1809 s-a nascut Abraham Lincoln (foto), al 16-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii, cel care a abolit sclavia (d. 1865).
Tot pe 12 februarie acelasi an, 1809, s-a nascut Charles Darwin, autorul teoriei despre evoluţia speciilor prin selecţie naturala.
Pe 12 februarie, 1818 se proclama independentei de stat a Republicii Chile.
Intr-o zi de 12 februarie, 1862 s-a născut dramaturgul si omul de teatru Alexandru Davila, fiul doctorului Carol Davila. A fost director al Teatrului Naţional din Bucureşti şi regizor al companiei de teatru. Capodopera lui este drama istorica in versuri “Vlaicu Voda” (1902) (d. 19 octombrie 1929.
Pe 12 februarie 1856, Vasile Boerescu adresa un memoriu ministrului de externe al Frantei, Alexandre Walewski, in care pleda pentru constituirea unui stat national romanesc independent sub garantia celor sapte mari puteri.
La 12 februarie 1864, Parlamentul vota proiectul de lege pentru organizarea puterii armate in Romania.
Tot intr-o zi de 12 februarie, in 1892, pentru prima oara in istoria tehnicii, o inventie – aparatul de cronofotografie al francezului Leon Bouly – era denumita cinematograf.
In 1924, pe 12 februarie, la New York avea loc premiera lucrarii simfonice Rapsodia albastra de George Gershwin. In 1920, directorul de orchestra Paul Whiteman ii comanda o bucata instrumentala pentru formatia sa. Rezultatul a fost celebra “Rhapsody in blue”, o compozitie pentru pian si orchestra. La premiera, care a avut loc in Aeolian Hall din New York, pianist a fost chiar George Gershwin.
1961, pe 12 februarie fost lansată prima staţie interplanetară automată în direcţia planetei Venus – “Venus – 1”
Pe 12 februarie 1997, David Bowie primea o stea pe Hollywood Walk of Fame.
sursa: magicfm.ro, antena3.ro, mediafax.ro